Vieţile Sfinţilor pentru copii: Sfânta Denisa, protectoarea celor ce călătoresc

Un articol de: Iuliana Niţă - 30 Iunie 2009

Sfânta Denisa (sau Dionisia, cum mai este cunoscută) a trăit în timpul domniei împăratului Decius. La vârsta de 16 ani, Denisa a fost adusă în faţa proconsului Optimus, care auzise de marea ei credinţă, dar şi de refuzul de a se închina zeilor romani.

- Te vei închina zeilor noştri?, a întrebat-o acesta.

- Nicidecum, a răspuns Denisa. Eu mă închin doar lui Dumnezeu şi nu recunosc alt zeu în afară de Creatorul cerului şi al pământului, a toate cele ce sunt văzute şi nevăzute.

- Atunci, dacă eşti atât de hotărâtă în credinţa ta, i-a răspuns proconsulul cu furie, voi porunci soldaţilor mei să te batjocorească, să vedem atunci cine te va proteja.

Şi proconsului roman a dat poruncă soldaţilor care erau de faţă să o ia pe Denisa şi să o chinuiască. Însă gândurile lor rele şi necinstite nu au fost duse la îndeplinire, deoarece Dumnezeu şi-a trimis îngerul pentru a o proteja pe copilă.

- Nu mai văd! Nu mai văd!, ţipă unul dintre soldaţi, ducându-şi mâinile la ochi.

- Ce s-a întâmplat?, îl întrebă unul dintre tineri pe romanul care tocmai orbise.

- Nu ştiu ce mi s-a întâmplat, rosti acesta buimac, nici nu m-am uitat bine la fată, că am simţit cum săgeţi puternice de lumină îmi pătrund în ochi şi îmi sfredelesc tot trupul.

Proconsul Optimus se ridică nervos şi văzu imediat pe podea soldatul orb zbătându-se şi ţipând îngrozitor din cauza durerilor.

- Vicleană copilă! Ce i-ai făcut acestui tânăr? Nu ţi-a fost milă de tinereţea lui?, a iscodit-o cu glas tunător Optimus.

Denisa se întoarse încet spre proconsul şi privi înspre el cu ochi ficşi:

- Când ai dat poruncă ca aceşti soldaţi să mă nenorocească, Dumnezeul meu a fost alături de mine şi mi-a ascultat rugile. În marea Sa bunătatea şi putere, a trimis un înger care m-a însoţit. Îngerul meu păzitor l-a orbit pe acest tânăr pentru gândurile lui rele şi viclene.

- M-am săturat să tot aud de acest Dumnezeu al tău!, a tunat vocea ameninţătoare a romanului. Să i se taie capul!, porunci el.

Picături mici, roşiatice, căzură pe jos, amestecându-se cu praful drumului. Capul Sfintei se despărţi de trup printr-o tăietură precisă de sabie.

Sfânta Denisa este protectoarea celor ce călătoresc, iar numele ei este invocat deseori în accidente şi de cei suferinzi de dureri de cap.

Sfânta Denisa este sărbătorită în calendarul ortodox pe data de 18 mai.

Ce înseamnă numele Denisa?

Numele Denisa derivă din grecesul „Dios“ (zeu) şi s-ar traduce prin „ucenicul lui Dionisos“.