Vin instituţiile europene

Fiind îngropaţi în tot felul de activităţi cu specificul nostru românesc nu putem vedea ce vine dinspre citadela bine proiectată la orizont a instituţiilor europene. De altfel, nici nu avem formată încă privirea critică pentru astfel de entităţi. Fie ne orbeşte încă entuziasmul, fie avem deja solzii lehamitei pe ochi. Cu câteva zile în urmă, am participat la o conferinţă de presă, unde nu mă aşteptam să văd atât de multă lume străină. O lume bună, distinsă. Tema, însă, trimitea la o anume categorie de oameni dintre cei mai amărâţi. Dintre cei nemulţumiţi, cumva, de viaţa aşezată de până acum, care caută mereu undeva sau cândva o alta cu totul altfel. Iar o parte din invitaţii de acolo trebuia să se ocupe tocmai de insuccesele lor. Să-i scoată din criză, să-i readucă de unde au plecat pe cei înnebuniţi de visuri deşarte.

Încă de la început am văzut lucruri care băteau la ochi. Nici nu trebuia să fiu foarte vigilent pentru asta. Locul întâlnirii fusese stabilit la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Bucureşti. Iar desfăşurarea, într-o săliţă foarte cochetă, echipată cu tot felul de instalaţii. Au urmat discuţiile, ca la o şuetă de oameni de bonton. La urmă, toţi participanţii au fost invitaţi la restaurantul hotelului, la o masă la fel de rafinată. Nu cred că amănuntele discuţiei au mai contat pentru cineva. Doar cei trei jurnalişti poate au folosit câteva cifre pentru vreo ştire îngrămădită undeva în masa ziarului lor. Restul, doar funcţionari guvernamentali şi de la ambasade străine poate au luat aminte la multele realizări expuse. Tema, pentru mine, anunţa o dezbatere furtunoasă, căci realitatea la care se referea este dintre cele mai triste. Rămâne acest capitol deschis şi cred că odată îi va veni rândul la o analiză pe măsură. Clar pentru mine a fost doar diferenţa între fastul acestei activităţi şi tema propusă. Am avut astfel revelaţia a ceea ce înseamnă o instituţie croită după fason european. Un monstru sclipitor, bine înzorzonat, care hăpăie zeci de mii de euro în fiecare moment. Ei vor pune stăpânire, încet-încet, pe toată geografia în care ne vom mişca. Ne vor impresiona, apoi ne vor îngrozi, şi-i vom întinde, fără să crâcnim, obolul scump ce ni-l cere. Fiecare dintre noi a început deja, din toată sărăcia noastră, să contribuie cu bani ca să astâmpere nevoile exorbitante ale acelor specii noi, instituţiile centrale ale UE.