Virtutea tăcerii

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 655‑656

„Nevoința Părintelui Iuvenalie (Bârsan) era aceasta:

Toată ziua tăcea și zicea rugăciunea lui Iisus, făcea ascultare cu multă dragoste și mânca o dată pe zi, după ce termina de citit Psaltirea. Noaptea dormea câteva ore pe o laviță și făcea sute de metanii, iar de la biserică era nelipsit.

Odată l‑a întrebat starețul:

– Părinte Iuvenalie, de ce te grăbești așa spre chilie? Iar bătrânul a răspuns:

– Mă așteaptă Psaltirea și nu pot s‑o las singură!

În altă zi iarăși l‑a întrebat:

– De ce ești întristat, Părinte Iuvenalie?

– Pentru că a trecut ziua și n‑am terminat Psaltirea de citit, a răspuns el. Dar nu mănânc până n‑o citesc.

Într‑o zi a văzut bătrânul câțiva frați stând de vorbă pe cerdac. Deci, trecând pe lângă ei, a zis cu glas tare: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește‑mă pe mine, păcătosul! Cum au auzit frații cuvintele acestea, îndată s‑au rușinat și, lăsând vorba, au plecat la chilii.

Altădată i‑au zis frații:

– Părinte Iuvenalie, dă‑ne un cuvânt de folos.

– Iertați‑mă, fraților, a răspuns bătrânul, sunt om păcătos. Întrebați pe părinții duhovnici.

(...) Odată l‑a întrebat starețul:

– Părinte Iuvenalie, ce zgomot se aude noaptea în chilia sfinției tale?

– Iartă‑mă, părinte stareț, când mă îngreunez de somn, atunci las Psaltirea și mă apuc de pisat grâu pentru colivă. Apoi iar citesc la Psaltire și fac metanii.

În altă zi l‑au întrebat frații:

– Părinte Iuvenalie, de ce fugi așa de noi?

Iar bătrânul le‑a răspuns:

– Dar nu știți că schimnicul nu are voie să vorbească mai mult de șapte cuvinte pe zi?

Apoi îndată a intrat în chilie.

Pentru multa lui osteneală, Părintele Iuvenalie ajunsese un călugăr sporit și plin de dragoste pentru Dumnezeu și oameni.

(...) În vara anului 1968, pe când Părintele Iuvenalie citea la Psaltire, deodată s‑a luminat la față și și‑a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu! Unii părinți au văzut o lumină cerească la fereastra chiliei lui și, intrând înăuntru, l‑au găsit adormit în genunchi cu capul sprijinit pe Psaltire.

Așa s‑a nevoit și așa s‑a mutat la cele veșnice schimonahul Iuvenalie!”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)