Visarion Puiu şi Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi
Într-un raport din 1910, arhimandritul Visarion Puiu scria: "Scopul învăţământului seminariilor noastre teologice, aşa precum ni-l arată programele analitice, este din cele mai frumoase, pentru că tinde a da elevilor nu numai pregătirea lor specială, dar şi o cultură general-umană, puţin deosebită de cea a liceelor - mai mult cantitativ -, încât absolvenţii să poată intra în clerul rural cu un mulţumitor mănunchi de cunoştinţe, spre a putea fi lumina satelor ori a păşi pragul universităţii pentru studiile superioare, binişor pregătiţi". Acesta era crezul lui Visarion Puiu pe vremea directoratului său la Seminarul Teologic "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi (1909-1918).
Desigur, că, în această calitate, arhimandritul Visarion s-a preocupat atât de calitatea procesului de învăţământ, cât şi de condiţiile în care acesta se desfăşura. Lui i se datorează: închegarea unui corp didactic reprezentativ, care să se specializeze continuu; depunerea unor eforturi considerabile pentru procurarea sau zidirea unei clădiri proprii seminarului; ridicarea nivelului de învăţământ prin creşterea numărului elevilor cu vocaţie, a bursierilor şi a pregătirii monahilor; păstrarea unei discipline exemplare şi utilizarea unor manuale adecvate, dar şi demersurile pentru introducerea studiului limbilor moderne în programa analitică. Astfel, se poate spune că Visarion Puiu a fost unul dintre directorii model ai Seminarului Teologic de la Dunărea de Jos.