Vizită arhierească la Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în ziua de 6 iunie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a vizitat Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.
Programul zilei a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată de ierarh în Biserica „Sfântul Ioan Iacob”, aflată în incinta seminarului. Din sobor au făcut parte pr. Alexandru Barnea, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. prof. Viorel Laiu, directorul seminarului, alături de toți ceilalți preoți profesori ai instituției de învățământ teologic nemțean. Răspunsurile la strană au fost date de corurile seminarului, psaltic și polifonic, conduse de pr. prof. Marius Brumă și prof. Adrian Cojocaru.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a subliniat importanța perioadei de studiu pe care elevii seminariști o urmează, precizând:
„Dincolo de cunoștințele dobândite, pe de o parte, comune cu alte tuturor celor din celelalte licee, dar și, pe de altă parte, cunoștințe și înțelesuri adânci, care țin de Teologia Ortodoxă pe care o trăim și o mărturisim, dincolo de învățătura dobândită, dincolo de un program care presupune și disciplină, organizare, rânduială, prezența voastră aici este și creștere, și formare de viață. Sunteți într-un mediu diferit de cel din alte licee. Și acesta este un privilegiu, căci liniștea, dar și valorile primite la această școală teologică sunt în măsură să vă protejeze de multe din vicleniile și lucrările celui rău, care sunt în lume. De aceea, să fiți atenți la gândurile voastre și la trăirea pe care o aveți și, dacă Dumnezeu lucrează în viața fiecărui elev, fie de la un liceu sportiv, de matematică, de artă, cu atât mai mult este prezent în viața elevului seminarist. Iată, este prezent în Dumnezeiasca Liturghie, în Sfânta Euharistie pe care o primim spre întărirea forțelor noastre sufletești și trupești, dar și spre iertarea păcatelor”.
În cadrul slujbei, la momentul cuvenit, mulți elevi au primit Sfânta Împărtășanie.
La final, părintele director Viorel Laiu a oferit ierarhului un portret în creion, realizat de unul dintre elevii absolvenți de la secția Patrimoniu-cultural a seminarului nemțean. Programul vizitei a cuprins și întrevederi cu profesorii școlii teologice, vizita ierarhului în sălile de curs, dar și discuții cu elevii seminariști, cărora le-a oferit din partea Părintelui Mitropolit Teofan un exemplar al Sfintei Scripturi.