Voluntariatul: credință, altruism și sens

Într-o lume în care oamenii sunt tot mai grăbiți și mai preocupați de propriile probleme, nevoia de a fi aproape unii de alții rămâne esențială. Codruța Marin, psiholog clinician, ne vorbește despre cum credința poate da putere dorinței de a face bine, transformând voluntariatul într-un mod de trăi și de a dărui bucurie. Din perspectiva ei, ajutorul oferit celorlalți nu este doar un gest frumos, ci și o cale prin care omul își poate regăsi liniștea, sensul și apropierea de Dumnezeu. Astfel, psihologia și credința se întâlnesc firesc în grija pentru aproapele, într-un mod simplu, viu și plin de înțeles.

În ce măsură dimensiunea spirituală sau religioasă contribuie la consolidarea motivației pentru voluntariat și la construirea unui scop personal stabil?

Dimensiunea spirituală sau religioasă acționează ca un motor interior ce transformă dorința de a ajuta într-un angajament pe termen lung. În lumina credinței în Dumnezeu, voluntariatul depășește nevoia de a lucra pro bono pentru dezvoltarea unor abilități la început de carieră și devine un mod de viață, în acord cu valorile morale creștine. Astfel, ajutorul social devine un act sacru, o formă de a te apropia mai mult de Dumnezeu, într-un mod susținut, chiar dacă uneori apar unele obstacole. „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39) înseamnă să fii atent la nevoia celuilalt și să oferi, nu din preaplin, ci din ceea ce ai la momentul respectiv. Și ce poate fi mai frumos decât să oferi din timpul tău, timp pe care nu îl vei mai putea recupera niciodată, dar pe care îl oferi cu drag, pentru că cineva are nevoie de tine. Cred că această poruncă devine cu atât mai puter­nică cu cât exemplele din jurul nostru arată cum este pusă în aplicare. Prin urmare, avem modele de oameni credincioși care își pun timpul și cunoștințele în slujba aproa­pelui, avem comunități formate în jurul bisericilor creștin-ortodoxe care se mobilizează și sprijină familii în nevoie, avem așezăminte pentru bătrâni și copii care arată o Biserică vie ce trăiește și acționează în acord cu valorile sale. În consecință, vo­luntariatul devine o formă de mani­festare a recunoștinței și a compasiunii, o reafirmare a identității, o formă de a trăi viața cu sens.

Care sunt cele mai frecvente nevoi psihologice pe care le întâlniți la copiii sau familiile vulnerabile și cum poate voluntariatul să răspundă concret acestor nevoi?

Copiii și familiile vulnerabile se confruntă adesea cu lipsuri ce depășesc sfera materială, afectând stabilitatea lor emoțională și dezvoltarea pe termen lung. Copiii din medii defavorizate trăiesc în incertitudine, ceea ce le afectează încrederea în ceilalți și în viitor. Se simt marginalizați, iar lipsa accesului la educație de calitate și la modele de succes poate avea efect negativ asupra stimei de sine, contribuind la formarea unor credințe de inadecvare și ineficacitate, de lipsă de control asupra propriei vieți. Prin voluntariat, se facilitează accesul acestor copii la programe care vin în întâmpinarea acestor nevoi. Astfel, copiii primesc ajutor la teme, participă la ore de educație emoțională, la activități de socializare și de petrecere a timpului liber în care le este permis să trăiască o altfel de experiență. O experiență în care descoperă modele de comportament sănătos, o experiență în care își dezvoltă abilități și își formează idealuri, leagă prietenii și sunt primiți fără judecată, învățând să se aprecieze mai mult și să își dea voie să viseze la o viață mai bună.

Cum reușiți să îmbinați intervenția psihologică profesionistă cu valorile credinței, fără ca una să o anuleze sau să o domine pe cealaltă?

Chiar dacă îmi ghidez viața după valori creștin-ortodoxe, ca psiholog nu impun valori religioase, ci lucrez cu valorile pe care clientul le aduce.

Ați observat situații în care implicarea în activități caritabile a ajutat o persoană să depășească stări de gol interior, anxietate sau lipsă de direcție? Vă rog să ne oferiți un exemplu relevant.

Activitatea caritabilă este ca o autostradă cu dublu sens, când oferi, primești. Oferi sprijin și primești stare de bine. Așa s-a întâmplat cu doamna B. care, în urma unui eveniment major din viața sa, a experimentat stări de tristețe profundă, lipsă de sens, inutilitate și retragere socială. Familia a observat această schimbare emoțio­nală și de comportament și, după câteva încercări de a o implica în diverse activități, doamna B. a acceptat să participe la slujba religi­oasă de duminică. Acesta a fost momentul în care ea a luat contact cu o comunitate mică, dar foarte activă, care se implica în diverse activități caritabile. Doamna B. a fost plăcut impresionată de energia frumoasă care se crease în cadrul acestei comunități și a manifestat interesul de a se integra. Bucuria primirii în comunitate a încurajat-o și a decis să se implice, la început, în activități care nu o solicitau fizic foarte mult. Pe parcursul câtorva săptămâni, doamna B. a simțit din nou că cineva are nevoie de mâinile ei, de timpul ei. Intrând în comunitate, a legat prietenii cu alte voluntare, ceea ce i-a redus izolarea. Văzând reacțiile oamenilor care primeau ajutor, a simțit că face parte din ceva mai mare decât ea. Din punct de vedere psihologic, implicarea carita­bilă i-a oferit conexiune socială, ­identitate și rol, activare compor­tamen­tală, creșterea stimei de sine și experiențe pozitive regulate, iar din punct de vedere spiritual, doamna B. a trăit concret iubirea creștină pentru aproapele, având convingerea că Dumnezeu lucrează prin oameni. Astfel, ea și-a recăpătat starea de bine și bucuria de a trăi.

Ce tipuri de activități terapeutice sau educative folosiți cel mai des în lucrul cu copiii din medii defavorizate și ce rezultate ați observat în timp?

Copiii din mediile defavorizate prezintă adesea un nivel ridicat de stres, lipsă de predictibilitate, difi­cultăți de încredere și decalaje școlare, așa că intervențiile trebuie să fie simple, sigure, repetabile și orientate spre construirea unei relații sincere. De-a lungul timpului, am observat că povestea tera­peutică are adesea cel mai bun rezultat întrucât copiii se identifică cu personajul principal, învățând în mod indirect, modalități de re­glare emoțională, de relaționare, de comunicare asertivă a nevoilor sau de rezolvare de probleme. De asemenea, jocul ajută la exprimarea emoțiilor, la reducerea anxietății și la dezvoltarea încrederii, acesta fiind poate singura cale sigură prin care un copil vulnerabil se poate exprima.

Copiii suprasolicitați emoțional se exprimă mai ușor nonverbal prin desen, pictură sau modelaj cu plastilină sau lut. În acest fel se reduce tensiunea internă, iar sentimentul de competență crește. Eu aleg activitățile de grup atunci când urmăresc dezvoltarea abilităților de relaționare sănătoasă, obținerea unui sentiment de apartenență și creșterea încrederii în sine. Pe de altă parte, atunci când copiii au nevoie de un spațiu sigur pentru emoții care sunt greu de exprimat în grup, apelez la intervenția indivi­duală, astfel încât copilul să poată lucra în ritmul lui, fără presiunea privirilor celorlalți, beneficiind de un plan de intervenție personalizat, adaptat nevoilor sale.

Ce le-ați recomanda persoanelor care își doresc să facă voluntariat, dar nu sunt sigure dacă acest lucru le poate aduce împlinire personală sau claritate în privința sensului vieții?

Cu drag, le recomand acestor persoane să înceapă prin activități mici și limitate în timp, într-un domeniu pe care îl simt aproape de inima lor. După prima sesiune de voluntariat, le-aș propune un moment de intro­s­pecție în care să își răspundă la câteva întrebări simple: Te-ai simțit util/ă? Ce parte ți-a plăcut? Ce parte te-a obosit? A apărut o perspectivă nouă? Aș vrea să subliniez că vo­luntariatul poate fi profund transformator, dar nu este o soluție magică pentru golul interior, pentru găsirea instantanee a sensului vieții sau pentru rezol­varea problemelor emo­ționale profunde. Sensul nu vine din a fi salvatorul altora, ci din a te descoperi pe tine în timp ce ajuți. Cei care intră în voluntariat cu aștep­tarea de a se simți imediat împliniți, pot fi deza­măgiți. În schimb, cei ce intră în voluntariat cu o curiozitate și disponibilitate de a descoperi treptat ce le dă energie, ce le atinge inima, ce îi definește, pot avea o experiență care să favorizeze dezvoltarea personală.