Zidire pentru carte tocmită

Era în Iași, în Moldova veacului al XVII-lea. Mințile cele luminate ale cetății se zbăteau, în împrejurări nu prea prielnice, să dea țării și oamenilor ei acele instrumente ce puteau duce spre lumea civilizată. Cartea era cea dintâi. Fusese scrisă și tipărită până atunci în slavonă, care era, totodată, și limba de cult. Vremurile se schimbau. Suna ornicul trezirii conștiinței de neam. Pământenii se arătau doritori să citească în limba neamului lor, în limba română. Așteptau cu înfrigurare să aibă sub priviri cărțile scrise românește, în care să se regăsească, cum scrie Miron Costin: „Caută-te dară, acu cetitorule, ca într-o oglindă și te privește de unde ești, lepădând de la tine toate celelalte basne, cât au însemnat de tine, de neștiință, rătăciți, alții de zavis­tie... alții din buiguite scornituri și deșarte...”

În 1643, în prima tiparniță din Moldova, la Mănăstirea „Trei Ierarhi“, Varlaam tipărise „Cazania” sau „Carte românească de învăță­tură”. Din 1671 păstorea ca Mitropolit al Moldovei Dosoftei, pe care Ion Neculce îl portretiza cu harul său atât de personal și fermecător: „Acest Dosofteiu nu era om prost de feliul lui și era neam de mazil prea învățat, multe limbi știa, elinește, latinește, slavonește și altă adâncă carte și învățătură, deplin călugăr și blând ca un miel. În țara noastră pe aceasti vremi nu-i om ca acela...”

Dosoftei tipărise în 1673 la Uniev, în Polonia, opera lui de căpătâi, „Psaltirea în versuri”, care e monument al literaturii noastre vechi, cu „Stihuri la luminatul herb al Țării Moldovei”. Dar mitropolitul cărturar râvnea la o tiparniță în Iași. La 1679 visul i se întrupa. În dricul târgului înălța o casă din piatră, cu arcade și coloane parcă italice, în care avea să instaleze teascurile de imprimat. Aici Dosoftei își va continua cu fervoare și jertfă opera de tipărire a cărților de care țara avea nevoie, „Psaltire de-nțeles”, 1680, „Molitvelnic de-nțeles”, 1681, „Viața și petrecerea sfinților”, 1682, „Parimiile preste an”, 1683. A fost un deceniu efervescent de tipărire a unora din cărțile fundamentale, ce poartă pecetea acestui mare spirit, care, cum remarcă unul dintre erudiții istorici ai literaturii noastre vechi, Nicolae Cartojan, „...a deschis drumul limbii române către altarul bisericii”.

Zavere și războaie, prădăciuni și focuri mistuitoare au trecut rând pe rând peste cetatea Iașilor. Multe dintre venerabilele ei zidiri au dispărut ca și cum n-ar fi fost. Casa cu zveltele-i coloane a supraviețuit, chiar dacă și-a pierdut rostul de tiparniță și parte din croiul ei originar. Devenise fabrică de lumânări la un moment dat. Parcă tânjea și lăcrima, în împăienjenirea paraginii ce-o cuprinsese, după izul de bucoavnă ce-i fusese predestinat.

Taman după 300 de ani, în 1979, printr-o minune, cărțile cele bătrâne s-au întors în casa ctitorită de Mitropolitul Dosoftei. Redevenise așe­zământul istoric sălaș al tipăriturilor de preț. Nu se aduseseră în reînviata tocmire din piatră presele de tipărit. Nici meșterii, calfe și ucenici, nu luaseră în stăpânire încăperile fostei tiparnițe. Dar i se sortise acestui edificiu, însemn prețios de trecute vremi vlădicești și voievodale, să fie casă a tipăriturilor românești vechi. Printr-un demers eroic, răbduriu, se strânsese sub acest ilustru coperiș floarea cea vestită a comorilor tipăriturilor româ­nești din Evul de Mijloc. Nu se putea loc mai potrivit și ambianță mai evocatoare pentru a depăna firul drumului nostru spre lumina cărții în slovă românească. Asta își propunea să arate Secția de literatură veche a Muzeului Literaturii de la Iași, restaurată în acel an, și încă o dată primenită după 1989, cu respectul sacru al originalității, într-o plăsmuire de juvaier testimonial al Iașilor vechilor alcătuiri. O zidire pentru carte tocmită. Se regăsesc aici, ca într-o ladă de zestre a se­minției noastre, cel mai vechi manuscris românesc, „Apostolul”, copiat de Popa Bratu din Brașov, 1559-1560, „Cazania” lui Varlaam, „Psaltirea” lui Dosoftei, „Bibliile”, cu toate edițiile cele de demult, „Cronicile” lui Ureche, Costin, Neculce, cărțile rafinatului cărturar de statură universală Dimitrie Cantemir, pentru a pomeni doar câteva dintre nestemate. E reconstituită o lume ce se înscria pe drumul către marile civilizații ale timpului, o lume în care cuvântul românesc se îmbrăca în odăjdiile frumosului artistic.

În dricul târgului celest al Iașilor, Casa Dosoftei împărățește majestuos, înfruntând vitejește secoli, nimbată fiind de lumina slovei și de înțelepciunea ei. E jilțul cetății, al cărții, care e una dintre creațiunile de preț ale românității, lucrarea cea sublimă a minții omenești.