Pădurea Craiului a devenit destinaţie ecoturistică, alăturându-se celorlalte şase destinaţii ecoturistice recunoscute din România, a anunţat, recent, ministrul interimar al economiei, digitalizării,
Pădurea Craiului a devenit destinaţie ecoturistică, alăturându-se celorlalte şase destinaţii ecoturistice recunoscute din România, a anunţat, recent, ministrul interimar al economiei, digitalizării,
Sute de mii de francezi au ieșit sâmbătă în stradă în Paris, Montpellier, Strasbourg, Lille, Bordeaux, Nantes, Marsilia pentru a protesta, pe alocuri violent, împotriva „costului ridicat al vieţii”.
Săptămâna trecută a avut loc la Bruxelles reuniunea de toamnă a Consiliului European, pe a cărei agendă s-au aflat competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE, dar
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, la finalul Consiliului European, că a solicitat ajutor pentru creşterea securităţii la Marea Neagră, până când echipamentele comandate prin SAFE vor
Comisia Europeană va propune cote de import suplimentare mărfurilor din China, pe lângă măsurile de protecţie convenite cu Beijingul privind reducerea la jumătate a livrărilor de maşini hibride chinezeşti, a de
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Adunarea Generală a Academiei Române a ales șapte noi membri de onoare, în urma votului secret desfășurat în sesiunea din 14 octombrie 2026, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Dintre cei șapte
Ediția a XI-a a Conferinței internaționale de etno-didactică se va desfășura la Iași, în perioada 23-25 octombrie 2026, la Palatul Culturii din Iași, marcând și Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural
O nouă ediție a „Şezătorii de la muzeu”, proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor, va avea loc vineri, 16 octombrie, la Muzeul Ţării Crişurilor Oradea. Potrivit unui comunicat al
La Sala Dalles din București va avea loc, în 29 octombrie 2026, conferința „Literatură și jurnalism. Cum descifrăm lumea de azi”, susținută de Matei Vișniec, membru de onoare al Academiei Române (AR) din 20
Sărbătorirea a 175 de ani de la naşterea savantului, pedagogului şi ministrului cultelor şi instrucţiunii publice la început de secol XX, Spiru Haret (1851-1912), a prilejuit anul acesta mai multe evenimente
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Cercetarea medicală progresează mai repede atunci când specialiștii își împărtășesc ideile, experiența și resursele. În acest spirit a fost creat Virtual Research Center (VRC), o platformă de colaborare
Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă un spectacol de culoare, când frunzele îşi intensifică nuanţele, variind de la
Parohia Fărcășanca din satul Fărcăşanca, comuna Gratia, județul Teleorman, organizează în data de 6.08.2020, ora 11:00, licitație publică în vederea adjudecării lucrărilor de pictură în tehnica frescă la
Parohia Dorobanți din cadrul Protoieriei Sector 1 Capitală, cu sediul în București, Calea Dorobanți nr. 166, sector 1, organizează în data de 3.08.2020, ora 10:00, la sediul Arhiepiscopiei Bucureştilor, din
Parohia Popricani din cadrul Protoieriei Iași 1, cu sediul în comuna Popricani, sat Popricani, str. Trandafirilor nr. 11, județul Iași, organizează licitație publică în vederea adjudecării lucrărilor de
Parohia „Sfântul Nicolae“ din satul Vascani, comuna Ruginoasa, județul Iaşi, organizează licitație pentru adjudecarea lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă la biserica parohială, în data de 4
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut, de curând, lucrarea pentru copii și tineri „Vechiul Testament: Facerea”, semnată de Ana-Eliza Busuioc. „În paginile cărţii, veţi putea observa diferite ch
Parohia Dorobanți, Protoieria Sector 1 Capitală, situată în București, Calea Dorobanți, nr. 166, sector 1, organizează la 03.08.2020, ora 10.00, la Sediul Arhiepiscopiei Bucureştilor din strada Intrarea Miron
Arhiepiscopia Bucureștilor concesionează în condiții avantajoase locuri de înmormântare pe perioadă nedeterminată în cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străuleşti. Cei interesaţi pentru obţinerea
Parohia Movila Miresii, Protopopiatul Făurei, judeţul Brăila, organizează licitație pentru angajarea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica „fresco”, la biserica parohială cu hramul „Duminica Tuturor Sf
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Reviga, comuna Reviga, Protopopiatul Slobozia, județul Ialomița, organizează licitație pentru adjudecarea lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă (1
Parohia „Maica Precista”, Protoieria Ploieşti Nord, organizează la 21 iulie 2020, ora 17:00, licitație publică pentru atribuirea lucrărilor de conservare-restaurare a catapetesmei de la biserica
Parohia Cucuteni, Protopopiatul Iași III, cu sediul în localitatea Cucuteni, comuna Lețcani, județul Iași, organizează licitație publică în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou, în tehnica
Parohia Mărgineni II, Protopopiatul Piatra Neamț, judeţul Neamţ, organizează în data de 30 iulie, ora 12:00, licitație publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură în tehnica frescă. Informații la preot
Parohia Movila Miresii, Protopopiatul Făurei, judeţul Brăila, organizează în data de 17 august 2020, la sediul parohiei, licitație publică în vederea atribuirii lucrărilor de pictură din nou, în tehnica
Arhiepiscopia Craiovei, cu sediul în str. Mitropolit Firmilian nr. 3, mun. Craiova, judetul Dolj, organizează în data de 13.07.2020 licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou, în tehnica
Arhiepiscopia Craiovei, cu sediul în str. Mitropolit Firmilian nr. 3, municipiul Craiova, judetul Dolj, organizează în data de 13.07.2020 licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou, în
Arhiepiscopia Bucureștilor concesionează în condiții avantajoase locuri de înmormântare pe perioadă nedeterminată în cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străuleşti. Cei interesaţi de obţinerea unui
Parohia Tuzla 3, Protopopiatul Callatis, Arhiepiscopia Tomisului, județul Constanța, organizează licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou în tehnica al secco la Paraclisul „Sfântul Cuvios
Parohia „Sfânta Vineri”-Herasca din Bucureşti, Protopopiatul Sector 3 Capitală, Arhiepiscopia Bucureştilor, organizează în data de 19.07.2020, ora 12:30, la sediul parohiei din Bucureşti, sector 3, str.
Parohia „Sfântul Nicolae“ din satul Crâng, comuna Ciocani, Protopopiatul Bârlad, Episcopia Hușilor, organizează licitație pentru adjudecarea lucrărilor de pictură din nou, tehnica „tempera“, în
Parohia Tigoiu, localitatea Podgoria, județul Buzău, Protopopiatul Râmnicu Sărat, organizează licitație la 26 iulie 2020, ora 12:00, pentru atribuirea lucrărilor de pictură la biserica parohială, în tehnica
Arhiepiscopia Bucureștilor concesionează în condiții avantajoase locuri de înmormântare pe perioadă nedeterminată în cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străuleşti. Cei interesaţi pentru obţinerea
Vineri, 3 iulie 2020, parohiile Cojasca, Moreni I, Moreni II și Produlești, din Protoieria Târgoviște Sud, județul Dâmbovița, au donat Centrului social-creștin din Târgoviște produse igienico-sanitare,
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Forăști, localitatea Forăști, județul Suceava, Protopopiatul Fălticeni, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, organizează în ziua de 15 iulie 2020, ora
Parohia Ortodoxă Română Căianu, Protopopiatul Cluj I, organizează în data de 23 iulie 2020, ora 12:00, licitaţie publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă, pentru o
„În vremea aceea unul dintre farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Și, intrând în casa fariseului, a șezut la masă. Și, iată, era în cetate o femeie păcătoasă, care, aflând că Iisus șade la
Sfântul Proroc Ioil (sec. IX î.Hr.) a trăit cu opt veacuri înainte de Hristos. El a fost fiul lui Petuel din seminţia lui Ruben. Numele Ioil înseamnă dragostea lui Dumnezeu. El a prorocit după ce evreii au fost


