Parohia Mitocul Dragomirnei II, Protopopiatul Suceava I, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, județul Suceava, organizează în data de 22 ianuarie 2025 licitația privind adjudecarea lucrărilor de pictură din
Să ne rugăm pentru tânărul Alexandru!
„Binecuvântarea Domnului peste voi toți, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni! Sunt părintele Ioan Șolea și slujesc la Parohia «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe» din Buzău. Împreună cu preoteasa Anda Beatrice, avem doi copii, Alexandru și Sofia. În activitatea duhovnicească de până acum, am participat la suferința multor oameni, care aveau nevoie de ajutor, în boli și în necazuri. Eu, în schimb, nu aveam experiența suferinței în mod nemijlocit. Acum însă, Domnul m-a cercetat cu o încercare, prin fiul nostru, Alexandru, care a fost diagnosticat acum câteva zile cu leucemie acută limfoblastică tip T”. Cu aceste cuvinte cutremurătoare îşi începe preotul buzoian Ioan Şolea chemarea la solidaritate prin intermediul unei reţele de socializare.
În acest moment de grea încercare suntem chemaţi să înălţăm o rugăciune pentru vindecarea copilului Alexandru: „Starea lui este din ce în ce mai gravă. Chiar şi aşa, avem mare nădejde în Acoperământul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Vestea am primit-o în ajunul praznicului Adormirii ei, ceea ce ne-a făcut să nădăjduim că este și va fi cu noi în purtarea acestor suferințe”.
Pe lângă faptele milosteniei sufleteşti este mare nevoie şi de ajutor material, deoarece tratamentul care urmează presupune costuri ce depăşesc cu mult posibilităţile familiei unui tânăr preot. „Întrucât starea lui Alexandru este destul de gravă, copilul trebuie transferat la spitalul pediatric Bambino Gesù din Italia, Roma, care a acceptat să-l primească, oferindu-i mai multe şanse de supravieţuire. Acum este lupta lui Alexandru, pe de o parte, ca să obțină analize suficient de bune pentru a fi deplasabil. Pe de altă parte, având în vedere starea lui foarte gravă, cheltuielile pe care le presupune acest demers îndelungat vor fi foarte mari, așa că facem apel la sprijinul dumneavoastră”.
Cei care au posibilitatea de a dona o pot face în unul dintre următoarele conturi:
RON: RO31BTRLRONCRT0123020901
EURO: RO78BTRLEURCRT0123020901
USD: RO82BTRLUSDCRT0123020901
GBP: RO36BTRLGBPCRT0123020901
Titular: Şolea Ionuţ Adelin (tatăl copilului)