Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
After-school în engleză pentru elevi din mediul rural
Colegiul Tehnic „Lorin Sălăgean“ din Drobeta-Turnu Severin a lansat la sfârşitul săptămânii trecute proiectul „ACCESS Program - Learning English, Sharing Culture“ al cărui scop principal este creşterea interesului de studiere a limbii engleze în rândul elevilor din mediul rural. „Interesul proiectului este de a dezvolta cunoştinţele despre cultura, istoria, civilizaţia şi valorile americane la copii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani“, a precizat coordonatorul proiectului, prof. Nadina Nicolici, citată de Agerpres. Astfel, obiectivul principal al activităţilor care urmează să se desfăşoare până în luna aprilie 2016 este cuprinderea a 26 de elevi proveniţi din familii dezavantajate din punct de vedere economic şi din mediul rural într-un curs tip „After-school“ de studiere a limbii engleze. Potrivit sursei citate, proiectul al cărui beneficiar este Colegiul Tehnic „Lorin Sălăgean“ din Drobeta-Turnu Severin este implementat prin intermediul unui grant oferit de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. (Oana Nistor)



.jpg)