Elevii Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş au participat la un workshop susţinut de pilotul Bogdan Marişca, în cadrul campaniei de siguranţă rutieră „Be Cool. Keep it Safe!”,
„Cartea copilăriilor“, proiect literar inedit
Copiii, tinerii şi bătrânii sunt invitaţi, deopotrivă, să-şi aştearnă pe hârtie emoţiile şi amintirile anilor copilăriei, „amuzante sau dureroase“, textele urmând să fie colecţionate în paginile unei antologii intitulate „Cartea copilăriilor“. În „Cartea copilăriilor“, coordonată de scriitorul Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române Iaşi, şi Amelia Gheorghiţă, specialist în comunicare şi PR la instituţia de cultură, poate scrie oricine crede că are un episod interesant de povestit, din perspectiva copilului sau a părintelui, „căci rememorarea copilăriei este unul dintre cele mai frecvente, autentice şi democratice acte omeneşti“, iniţiatorii precizând că singura condiţie pusă autorilor întâmplărilor nu este aceea de a avea talent literar, ci de a da dovadă de sinceritate. Proiectul literar se vrea a fi, în egală măsură, o serie de mărturii care să vorbească indirect despre epoci, mentalităţi sau evenimente istorice sau care pot fi utilizate în folosul studiilor din domeniul ştiinţelor sociale. Potrivit iniţiatorilor proiectului, textele care redau farmecul copilăriei nu vor avea mai mult de 8.000 de semne şi pot fi trimise până la data de 1 martie 2015 pe adresa de e-mail cartea.copilariilor@gmail.com, iar cele care vor fi selectate vor vedea lumina tiparului la o editură importantă într-un volum colectiv. Textele care sosesc până pe 15 ianuarie 2015 au şansa de a intra şi în revista „Dacia Literară“, a Muzeului Literaturii Române Iaşi. (Oana Nistor)