Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
A început „Bucharest Jazz Festival”
De ieri a început „Bucharest Jazz Festival”, care va dura până în data de 25 septembrie. Accesul la evenimentele conexe acestui festival este gratuit, fiind vorba despre conferinţe, expoziţii, lansări de carte.
În acest an, directorul artistic al festivalului, Teodora Enache, dezvoltă o serie de workshopuri în cadrul cărora tinerii muzicieni şi fanii jazzului au ocazia să se întâlnească cu mari artişti internaţionali, ce vor fi prezenți la eveniment. Trupe şi artişti din America, Germania, Finlanda, Bulgaria, India şi România vor concerta live, datorită implicării Primăriei Municipiului Bucureşti, prin ArCuB.
Luni, de la ora 19,00, va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Musical Body Sounds”, cu lucrări ale lui Jakab Tibor, artist român care deţine sute de premii internaţionale.
„Un nou aspect al festivalului din această ediţie îl reprezintă educaţia tinerilor muzicieni români. În acest sens, «Bucharest Jazz Festival» 2016 propune publicului valoroase workshopuri, în care modele ale generaţiei tinere dezvăluie din secretele şi poveştile unor cariere cu decenii de experienţă în spate”, a afirmat Teodora Enache, citată de Agerpres.
Ca evenimente conexe festivalului putem menţiona: un masterclass susţinut de Kenny Werner (24 septembrie, ArCuB), workshopul „O abordare a muzicii dincolo de genuri şi instrumente” - susţinut de multi‑instrumentişti de jazz, Mino Cinelu şi Theodosii Spassov - (25 septembrie, ArCuB), workshopul „Jazz beyond Lingua Franca”, cu Dan Ionescu şi David Restivo (vineri, 23 septembrie, ArCuB) şi filmul despre viaţa lui Joe Albany, „Low Down”, cu John Hawkes şi Glenn Close în roluri principale (22 septembrie).