Iubitorii de artă plastică pot admira până la 5 aprilie 2026, la Muzeul Național al Țăranului Român, expoziția „Traian Postolache. Drumul spre lumină”, prin care este omagiat, la zece ani de la trecerea
Activităţi culturale în cinstea sculptorului Constantin Brâncuşi
Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei pregăteşte o serie de activităţi comemorative dedicate marelui sculptor Constantin Brâncuşi, prilejuite de evenimentul naşterii sale. Astfel, joi, 19 februarie, la Paraclisul mitropolitan „Madona Dudu“ din Craiova, biserica în care Constantin Brâncuşi a activat pe postul de cântăreţ bisericesc şi a cărei epitropie l-a susţinut cu bursă la Paris, se va săvârşi o pomenire. În cea de a doua parte a zilei, preotul Ion Reşceanu, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, va modera o masă rotundă la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova. Activităţi similare vor avea loc şi la Târgu Jiu, unde IPS Părinte Irineu va fi prezent în mijlocul elevilor de la Liceul Teologic „Sfântul Nicodim“ din Târgu Jiu. Activitatea va fi susţinută de Consiliul Judeţean Gorj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj şi forurile culturale din municipiu. (Arhid. Ioniţă Apostolache)


