Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Ateliere de educaţie digitală pentru vârstnici
Fundaţia Regală Margareta a României anunţă organizarea, împreună cu Fundația Vodafone, a 100 de ateliere gratuite de educaţie digitală pentru o mie de persoane vârstnice din Bucureşti şi din alte 15 localităţi din ţară, în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului „Conectăm Generaţii în Lumea Digitală”. Mai exact, această a doua etapă a proiectului se desfăşoară în Capitală, la Arad, Bacău, Baia Mare, Câmpia Turzii, Turda, Buciumeni, Nucet, Galaţi, Baia de Fier, Hobiţa, Polovragi, Târgu Jiu, Sighişoara, Sibiu şi Turnu Măgurele, cu suportul a 10 organizaţii locale care lucrează cu vârstnici, informează Fundaţia Regală Margareta a României.
Iniţiativa se adresează seniorilor din comunităţile menţionate care deţin un smartphone şi care doresc să înveţe să îl folosească mai eficient. Aceştia se pot înscrie gratuit la ateliere, care vor avea loc săptămânal, până la finalul acestui an, sunând la Telefonul Vârstnicului - 0800 460 001. Lecțiile vor aborda teme esenţiale, cum ar fi cunoaşterea setărilor de bază, fotografiere, navigarea online, aplicaţii mobile, utilizarea în siguranţă a smartphone-ului, reţele sociale, internet banking.



.jpg)