„Marin Sorescu 90” este titlul expoziției cu picturi și desene realizate de Marin Sorescu (29 februarie 1936 - 8 decembrie 1996), care poate fi vizionată până în 3 martie 2026 la Muzeul Național al
Bisericile de lemn gorjene vor fi inventariate
Asociația „Biserici Înlemnite” a început a doua etapă de teren a proiectului de inventariere a bisericilor de lemn din județul Gorj, demarat în luna mai a acestui an. Proiectul prevede vizitarea, cercetarea și scanarea 3D a 40 de biserici de lemn, iar activitatea se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, și este finanțată prin Timbrul de Arhitectură al Ordinului Arhitecţilor din România. Informațiile obținute în urma cercetărilor în teren sunt centralizate pe platforma online biserici-înlemnite.ro, fiind la dispoziţia autorităților și a celor interesaţi sau direct implicaţi în eforturile de salvgardare şi valorificare a bisericilor de lemn. „Amintim că Gorjul este judeţul cu cel mai mare număr de biserici de lemn clasate din toată ţara, respectiv zona cu cea mai mare densitate a acestei categorii de patrimoniu, chiar şi neclasate. În faţa unor comunităţi rurale cu posibilităţi tot mai mici sau orientate spre confortul lăcaşurilor de cult din zid, aceste biserici vor pierde lupta cu istoria”, explica, în mai, la începutul etapei de inventariere din Gorj, istoricul Celina Gora, parte a echipei din teren. Asociația „Biserici Înlemnite” a mai coordonat alte două proiecte similare de inventariere a bisericilor de lemn în judeţele Arad (2021) şi Iaşi (2022).


