Sala Palatului din București găzduiește, pe 7 octombrie 2026, de la ora 19:00, concertul extraordinar „3 Tenori ieșeni & Friends”, unul dintre evenimentele muzicale așteptate ale acestei toamne. Pe scenă vor urca cei trei tenori ieșeni - Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă -, alături de invitați speciali de renume.
Bucureştiul de altădată, în picturi
Nostalgicii după Bucureştiul de altădată, dar şi tinerii care vor să vadă cum arăta Capitala noastră înainte de perioada sistematizării din timpul anilor ’70 - ’80 pot vizita la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” expoziţia vernisată ieri, cu imagini de altădată, pictate în anul 1956 de artista plastică şi arhitecta Flory Shacham.
„Prin această expoziţie autoarea doreşte să transmită, peste timp, celor care nu au trăit acele vremuri, imaginea surprinsă prin ochii artistului a Bucureştiului de altădată”, se arată în comunicatul organizatorilor, citat de Agerpres. Expoziţia poate fi vizitată până pe data de 9 octombrie, în Sala „H.H. Sthal”, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00.



.jpg)