Ajuns la cea de-a 38-a ediție, Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” și-a premiat câștigătorii în ziua de 3 octombrie 2026. Premiul Ziarului Lumina a mers la Șerban Madgearu pentru
Ciprian Porumbescu omagiat la Suceava
La Muzeul Național al Bucovinei (MNB), în perioada februarie-aprilie 2023, se desfășoară proiectul educațional-concurs „Pe urmele Domnișorului Țîprian. Ciprian Porumbescu - 170 de ani de la naștere”. Participanții sunt încurajați să redea prin desen momente inspirate de opera și din viața personală a compozitorului (locul copilăriei, familia, casa părintească, școala, destinul romantic), precum și lucrări inspirate de Ciprian Porumbescu - patriotul, președintele Arboroasei, compozitorul și artistul care la Serbarea de la Putna a cântat Daciei întregi, informează pagina de Facebook a MNB. Termenul limită de predare a lucrărilor este 30 aprilie 2023. Desenele/lucrările realizate vor fi aduse la Muzeul de Istorie Suceava, Biroul Educație, Marketing și Comunicare, sau pot fi trimise scanate, cu rezoluție foarte bună, pe adresa marketing@muzeulbucovinei.ro. Cele mai bune lucrări, jurizate de specialiști ai MNB, vor fi premiate.



.jpg)