Iubitorii de artă plastică pot admira până la 5 aprilie 2026, la Muzeul Național al Țăranului Român, expoziția „Traian Postolache. Drumul spre lumină”, prin care este omagiat, la zece ani de la trecerea
Concert la Ateneu în onoarea culturii
Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, şi Corul „Preludiu“, evoluând sub bagheta dirijorului Voicu Enăchescu, au oferit joi seară, de Ziua Culturii Naţionale, un concert la Ateneul Român, printre participanţi fiind şi numeroase personalităţi ale vieţii academice, culturale, diplomatice şi politice. Concertul, având loc în ziua de după aniversarea poetului naţional Mihai Eminescu, în mod firesc a fost pus în legătură cu ceea ce a însemnat acesta pentru cultura şi limba română. Ministrul culturii, Ionuţ Vulpescu, a declarat: „Ne aflăm aici oameni de stânga, oameni de dreapta, oameni fără partid, monarhişti, cetăţeni ai Uniunii Europene şi din afara Uniunii. Ne-am reunit aici din dragoste pentru cultură şi din grijă faţă de soarta ei. (...) Politica, opiniile, ideile, opţiunile ideologice ne pot despărţi şi ne despart adeseori. Dragostea pentru actul de cultură şi grija comună pentru soarta ei ne pot însă uni, dincolo de orice diferenţe“. (Dan Cârlea)


