Parcul arheologic antic roman Pompeii, situat în sudul Italiei, a anunţat că a plafonat numărul vizitatorilor la 20.000 pe zi, acesta fiind cel mai recent sit turistic italian care ia măsuri pentru a face faţă
Concurs de proiecte la Opera Comică pentru Copii
Tinerii creatori de spectacole de operă, operetă, balet, musical, teatru, toate adaptate pentru copii, au şansa ca munca lor să ajungă pe scenă, fiindcă Opera Comică pentru Copii organizează un concurs de proiecte destinat tinerilor creatori – „Stagiunea UnderGrant”, pentru noua sală de spectacole deschisă la demisolul clădirii din Calea Giuleşti, după cum informează un comunicat de presă al instituţiei trimis către Agerpres. Termenul limită până la care lucrările trebuie trimise este 28 noiembrie, iar dosarul de înscriere trebuie să cuprindă: CV-ul aplicantului, conceptul regizoral/coregrafic al spectacolului, conceptul scenografic (schiţe decor/costume), coloana sonoră/partitura, publicul vizat şi mesajul spectacolului. Dosarele pot fi trimise pe adresa de e-mail: contact@operacomica.ro (cu link pentru descărcarea fişierului, nu cu ataşament) sau pot fi lăsate la sediu.
Opera Comică pentru Copii pregăteşte patru premiere, la Sala Mare, şi câte cinci în Salonul Mozart şi Sala UnderGrant. Cea dintâi premieră de la Sala Mare este opera „Răpirea din Serai”, de W.A. Mozart, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, programată pentru 5 noiembrie. Urmează baletul clasic „Spărgătorul de nuci”, de P. I. Ceaikovski, musicalul „Micuţa Dorothy” şi baletul contemporan Pinocchio”.