În 4 octombrie, a început seria de manifestări incluse în programul Sacrum Iași Art Festival, un maraton cultural care se va desfășura pe parcursul întregii luni și care oferă publicului ocazia de a reflecta asupra relației dintre patrimoniu, spiritualitate, tehnologie și responsabilitate umană. În deschidere, conferința „Transcendentul care coboară”, susținută de cercetătoarea Tereza Sinigalia, nume marcant al istoriei artei românești, a creionat direcții generoase de discuție, pornind de la „substanța spirituală” a ansamblurilor picturale din bisericile medievale românești, modele de „teologie ilustrată” încă insuficient cercetate şi gata să releve scene inedite.
Conferință despre Mitropolitul Dositei Filitti la Arhivele Naționale
Pe 30 septembrie, în cadrul seriei de întâlniri „Conferințele de miercuri”, organizată de Arhivele Naționale ale României, academicianul Georgeta Filitti va susține prelegerea „Dositei Filitti (1734-1826), mitropolit şi filantrop”. Conferinţa se va axa pe importanța personalității Mitropolitului Ungrovlahiei şi pe contribuţia sa la viaţa religioasă, culturală şi educaţională de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.
Cu acest prilej, Arhivele Naţionale ale României vor organiza şi o mini-expoziţie de documente despre viața și activitatea Mitropolitului Dositei, care va putea fi vizitată exclusiv pe durata evenimentului.
Născut în 1734, în Epir, Grecia, Dositei Filitti a fost Episcop de Buzău (ales în 1787) și apoi Mitropolit al Ungrovlahiei (ales în 1793). S-a remarcat prin sprijinirea învăţământului şi a tipăririi de carte, prin preocuparea pentru evidenţa naşterilor şi a deceselor, precum şi pentru păstrarea documentelor bisericeşti. A plecat la cele veșnice la 14 decembrie 1826, la Brașov.



.jpg)