Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Corul Madrigal, turneu în patru orașe americane
Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va efectua, în perioada 24 noiembrie - 4 decembrie 2023, un turneu în SUA, la invitaţia Ambasadei României la Washington DC. Programul va cuprinde şase concerte: câte două la Washington DC și New York, unul la Chicago şi altul la Seattle, biletele fiind epuizate în primele zile de la lansare, informează organizatorii. Concertele de la Washington DC vor avea loc în clădirea Congresului american şi la National Cathedral; cele din New York la Saint John the Divine Cathedral şi în celebra sală de concerte Merkin Hall. În Seattle, corul va concerta la Town Hall, iar în Chicago, la Saint James Lutheran Church. Pentru că cererea de bilete este mare, organizatorii au decis ca în Chicago să programeze și un al doilea concert, pe lângă cel programat iniţial. Despre Corul Madrigal, Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington, spune, citat de Agerpres, că este „un vector important al diplomaţiei noastre publice, o emblemă de primă clasă care pune ţara noastră pe harta culturală a lumii”. Turneul în SUA se înscrie în programul aniversar care marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă a ansamblului. Corul Madrigal a concertat ultima dată în SUA (au fost cinci turnee) în 1988, acum 35 de ani. Detalii despre eveniment se găsesc pe site-ul turneului.