Foaierul expozițional al Muzeului de Istorie Suceava găzduiește, în perioada 17 decembrie 2024 - 15 ianuarie 2025, Salonul Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”, ajuns la ediția a
Cum respiră pământul la Vulcanii Noroioși
Expoziția de fotografie „Cum respiră pământul”, realizată de fotograful și regizorul Dan Mihalcea, a ajuns la Brăila, la Centrul cultural „Nicăpetre”. Aceasta prezintă 20 de fotografii realizate la Vulcanii Noroioși, Pâclele Mici din județul Buzău. Dan Mihalcea transmite publicului că semnificaţia acestei expoziţii este să ne ancorăm şi noi la formarea mediului natural, la materialele care pot influenţa în mod negativ ecosistemele.
Regizorul Dan Mihalcea este laureatul unor festivaluri internaționale și naționale de film documentar și autorul expoziției de fotografie religioasă „Canonicon”, care a fost vernisată în 12 orașe din țară în perioada 2012-2014. De această dată, fotograful aduce în fața publicului o nouă expoziție, cu o viziune personală, care surprinde Vulcanii Noroioși poate diferit de cum îi știu cei care au ajuns acolo, pentru că acesta consideră că fiecare în fotografia pe care o realizează pune în lumină adevărul său.
„Cum respiră pământul” este un proiect care are trei obiective: scoate în evidență o lucrare artistică, pune în valoare patrimoniul natural al României și atrage atenția asupra contaminării mediului cu materiale care pot să influențeze în mod negativ funcția naturală a ecosistemelor. „Intenționat nu am pus nici un semn de punctuație la finalul titlului, pentru ca fiecare privitor să îl pună pe cel care simte că se potrivește cel mai bine din punctul lui de vedere. Poate să fie semnul întrebării, poate să fie semnul exclamării, poate să rămână așa, fără, sau poate să fie cu virgulă după primul cuvânt și, la fel, pot să existe două posibilități cu semnele de punctuație aduse în discuție. Fiecare variantă are altă semnificație, pe care privitorul o poate descoperi”, a spus Dan Mihalcea.
Fotografiile din cadrul expoziției „Cum respiră pământul” vor rămâne la Brăila până în 27 septembrie. (A.D.)