Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Despre preot şi familia lui în revista ortodoxă „Praxis”
Familia, una dintre cele mai stringente teme ale societății de astăzi, este abordată și analizată și în cel mai recent număr al revistei ortodoxe „Praxis” (vol. 18, nr. 2/2019) a Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din America. Aici însă, reflecția este cu precădere centrată pe aspecte legate de familiile clericilor și de marea comunitate a tuturor celor care îi înconjoară, sprijină și cinstesc pe slujitorii Bisericii, rugându-se permanent pentru ei și săvârșind astfel misiunea și slujirea preoției lor universale.
Numărul, care adună laolaltă articole de opinie, interviuri și recenzii de carte, debutează cu descrierea agendei unui preot de parohie (Alexander Goussetis), pledează apoi pentru o mai profundă înțelegere a vieții aparte pe care o duc preoții și prezbiterele în comparație cu ceilalți credincioși (George Stavros), Sarah Parro analizând în continuare viața de familie a clericilor prin intermediul unui interviu luat unui cuplu din această categorie. Printre temele abordate în celelalte articole de opinie, menționăm: relația clerului cu marea familie a întregii parohii (Kerry Pappas), împlinirea misiunii pastorale și de coagulare socială a parohiei (pr. Nikolas Karloutsos), frăția creștină și dragostea dintre membrii comunităților (Nicole Keares), sublimitatea „slujbei” de cleric (Cindy Karos), precum și aspecte din viața de familie a clericilor în timpul Postului Mare (Melissa K. Tsongranis).
Una dintre particularitățile acestei reviste constă în faptul că ea oferă internauților, după o oarecare perioadă de timp, textul integral al tuturor articolelor (www.goarch.org).