La sediul Ambasadei României în Italia va avea loc azi, 16 ianuarie 2026, un maraton de lectură dedicat poeziei românești, organizat cu prilejul Zilei Culturii Naționale și având ca punct de referință
Exponatul lunii aprilie la MNIR
Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii Marița, Muzeul Național de Istorie a României a realizat microexpoziţia temporară „Roupel 1941. Bătălia pentru apărarea Greciei”. Proiectul se încadrează în seria „Exponatul lunii”, iar vizitatorii vor putea admira diverse obiecte și replici de uniforme și echipamente militare. Piesa centrală este o cască model 1934/1939, element de protecție care s-a aflat în dotarea Armatei Regale Elene în anii 1939-1945. Pentru Grecia, bătălia de la Fortul Roupel reprezintă o pagină de un rar eroism, un exemplu de voință pentru depășirea obstacolelor și o dovadă a dorinței de a lupta până la supremul sacrificiu pentru apărarea patriei. Expoziția poate fi vizitată până la data de 9 mai, de miercuri până duminică, orele 9:00-17:00. (A. D.)


