Ion Carchelan este, probabil, cel mai cunoscut acuarelist din Republica Moldova, iar pe parcursul lunii iulie 2026 expoziția personală, intitulată „Life” (Viață), cuprinzând 20 de lucrări, este deschisă la
Expoziția „Tidal Wave. 1 august 1943”, la București
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti, se va deschide, în data de 12 decembrie 2024, începând cu ora 17:00, expoziția „Tidal Wave. 1 august 1943”. Misiunea de bombardament „Tidal Wave” din 1 august 1943 a fost un moment de maximă încleștare între forțele militare combatante de pe teritoriul României din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În această misiune au fost implicate, din partea Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii (SUA), 162 de bombardiere B-24 D Liberator, dintre care 35 au fost doborâte pe teritoriul României, fiind misiunea cu cele mai multe medalii de onoare acordate de către Forțele Aeriene ale SUA în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În egală măsură, eroismul și priceperea tunarilor și piloților români, cât și germani, au decis soarta acestei misiuni.
Expoziția „Tidal Wave. 1 august 1943” abordează subiectul cu precădere din punct de vedere tehnic, într-un mod educativ și ușor de înțeles, informează într-un comunicat de presă MNIR. Vizitatorii vor putea admira fotografii de epocă, machete, obiecte personale, filmări și documente de arhivă. Curatoriată de Bogdan-Dumitru Mladin, expert restaurator metal în cadrul MNIR, expoziţia va fi deschisă până în 9 martie 2025.



.jpg)