Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Expoziție de artă decorativă și pictură la Palatele Brâncovenești
Galeria Parter a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia va găzdui, în perioada 3-27 aprilie 2025, expoziția de artă decorativă și pictură „Reflexii”, care cuprinde creații semnate de artistul sticlar Ioan Tămâian și de pictorul Viorel Cosor. Vernisajul va avea loc în 6 aprilie, ora 15:00, şi vor prezenta criticul de artă Ion Bogdan Lefter și jurnalistul Sebastian Crăciun, informează palatebrancovenesti.ro.
Ioan Tămâian, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Sibiu, a înfiinţat în 1992 primul atelier de sticlărie artistică din țară, Atelierul „Ion Art Glass”, în Șelimbăr, Sibiu. A participat la numeroase expoziții și simpozioane naționale și internaționale. Viorel Cosor, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Timişoara, şi conferențiar universitar în cadrul Facultății de Arte a Universității de Vest, a expus în cele mai importante spații expoziționale din țară, dar și din Ungaria, Germania, Slovenia și Franța.
Expoziţia, organizată de Primăria Capitalei, prin Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” și Ovalsart, este accesibilizată pentru persoane cu dizabilități auditive şi poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 09:00-17:00.



.jpg)