La Muzeul Național de Istorie a României va avea loc, în 26 februarie 2026, vernisajul expoziției „Tronuri domnești și regale”, care reunește șase tronuri aflate în patrimoniul muzeului, piese cu semnificație istorică, simbolică și artistică, asociate unor momente esențiale și unor personalități marcante din istoria României, potrivit unui comunicat al muzeului.
Expoziție de cămăși tradiționale românești la Madrid
La Muzeul de Artă și Tradiții Populare din Madrid a fost deschisă, recent, expoziția „Cămașa. Eleganța Veșmântului”, care reunește 138 de bunuri excepționale ale patrimoniului național al României, dintre care 130 sunt clasate în categoriile Tezaur și Fond. Cămășile fac parte din colecțiile Muzeului ASTRA din Sibiu şi sunt expuse fie individual, fie în ansambluri de costume tradiționale, aparținând spațiului multietnic transilvănean în dialog cu cămăși din zone limitrofe, de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în secolul XX, informează site-ul icr.ro. Sunt prezentate nouă costume spectaculoase de fată și nevastă din zona Sibiului, Mărginimea Sibiului, Țara Oltului, zona Rupea, Valea Hârtibaciului și două costume bărbătești din Mărginimea Sibiului (Săliște) și de pe Valea Hârtibaciului. De asemenea, pot fi admirate cămăși din Sibiu, zona Munților Apuseni și din Țara Bârsei, cu acoperăminte de cap de sărbătoare din Avrig, Jina și Sibiu, cu mostre inedite de broderie, trei planșe din Albumul Minerva Cosma (35 mostre de broderie) și încă 14 mostre reprezentative pentru cusăturile de pe cămăși. Expoziția poate fi vizitată până în data de 24 iunie 2024, de luni până vineri, de la 10:00 la 20:00 și sâmbăta de la 10:00 la 14:00. Intrarea este liberă.


