Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Expoziţie despre transformările Armatei Române
Muzeul Judeţean Argeş va prezenta, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la aderarea României la NATO, o expoziţie fotodocumentară intitulată „Armata României, evoluţie şi transformări”. Manifestarea, organizată în colaborare cu unităţile militare din cadrul Garnizoanei Piteşti, cu sprijinul Direcţiei Informare şi Relaţii Publice din Ministerul Apărării Naţionale, se va desfăşura astăzi, 29 martie, 2024, de la ora 9:00, la sediul Muzeului Judeţean Argeş, informează Agerpres. Deschiderea expoziţiei va fi urmată de o masă rotundă cu tema „20 de ani de la aderarea la NATO”.
„Expoziţia prezintă momente semnificative şi contexte diverse, militare şi sociale, din realitatea cotidiană a militarilor români, aflaţi în misiuni NATO”, se precizează într-un comunicat al Muzeului Judeţean Argeş. (C.Z.)



.jpg)