Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Filme în Grădina Botanică
În decorul natural al Grădinii Botanice din București va avea loc pe 24 iunie proiectarea câtorva filme de scurtmetraj, în cadrul Festivalului Internaţional de Film NexT, care se desfășoară între 22 și 26 iunie. Programul „NexT Fantasia” cuprinde cinci scurtmetraje care tratează lumi neobişnuite. În filmul „The Absence of Eddy Table”, un băiat este aruncat printr‑un tub într‑o lume cu vegetaţie ciudată, acolo se îndrăgosteşte de o fată misterioasă. În filmul de animație suprarealistă „Love”, sentimentul copleşitor al iubirii dă peste cap o întreagă planetă, iar în pelicula „Amalimbo”, o fetiţă încearcă să înţeleagă moartea prematură a tatălui ei. Mai pot fi văzute filmele „Malesh” și „Leshy”. Totodată, spectatorii pot să folosească pajiștile Grădinii Botanice pentru picnic, și nu doar pentru urmărirea filmelor. Biletele pentru eveniment sunt disponibile pe Eventbook.ro.
Festivalul „Film NexT” a fost înfiinţat în 2006 în memoria sound designerului şi compozitorului Andrei Toncu şi a regizorului Cristian Nemescu - morţi într‑un accident de maşină - şi este organizat de Societatea Culturală NexT.