Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Gaugain şi Cezanne, alături şi prin lucrări
Nou record de preţ în lumea achiziţiilor de tablouri: 300 milioane de dolari a pus pe masă Autoritatea pentru Muzee din Qatar, pentru a avea lucrarea lui Paul Gaugain „Nafea Faa Ipoipo“ - Când te căsătoreşti. Quatarezii şi-au bătut astfel propriul record, căci pe locul doi în topul preţurilor de achiziţie a tablourilor se află lucrarea „Jucătorii de cărţi“, a lui Paul Cezanne, pe care tot ei au luat-o în anul 2011, cu preţul de 250 milioane de dolari.
Astfel, cele două tablouri, a căror valoare însumată depăşeşte suma de jumătate de miliard de dolari, ajung în custodia aceleiaşi autorităţi muzeale, iar tablourile se „împrietenesc“ astfel nu numai prin proximitatea spaţială şi prin stil, ci şi prin faptul că autorii lor, Gaugain şi Cezanne, au fost amici în viaţă, cunoscându-se în anul 1881, la Pontoise, la atelierul lui Camile Pissaro. (Dan Cârlea)