În 4 octombrie, a început seria de manifestări incluse în programul Sacrum Iași Art Festival, un maraton cultural care se va desfășura pe parcursul întregii luni și care oferă publicului ocazia de a reflecta asupra relației dintre patrimoniu, spiritualitate, tehnologie și responsabilitate umană. În deschidere, conferința „Transcendentul care coboară”, susținută de cercetătoarea Tereza Sinigalia, nume marcant al istoriei artei românești, a creionat direcții generoase de discuție, pornind de la „substanța spirituală” a ansamblurilor picturale din bisericile medievale românești, modele de „teologie ilustrată” încă insuficient cercetate şi gata să releve scene inedite.
„Întinerește Dâmbovița”
Muzeul Hărților din Capitală va găzdui conferința „Întinerește Dâmbovița: rolul tinerilor în procesul de construcție al Lacului Morii (1975-1989)”, susținută de istoricul Cristian Dumitrescu, care se înscrie într-o serie de evenimente inițiate de Muzeul Ororilor Comunismului în România. Prelegerea va explora rațiunile politice din spatele acestui demers, precum și dramele exproprierilor care au însoțit construcția barajului și a Lacului Morii. Evenimentul va avea loc joi, 24 octombrie, de la ora 18:00, la muzeul din str. Londra nr. 39. (A. D.)



.jpg)