Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Lansare de carte la sediul Academiei Române
În Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române va avea loc, mâine, de la ora 18:00, lansarea volumului „Misterul Mussolini. Omul. Provocările. Eșecul”, tradus recent în limba română și publicat la Editura Trei. La nivel internațional, cartea figurează în topurile celor mai bune volume publicate în 2021, fiind considerată de critici „un eveniment istoric și literar”. Lansarea este organizată de Academia Română, Ambasada Italiei la București, Editura Trei și Biblioteca Academiei Române. Potrivit organizatorilor, „volumul are la bază o documentație extinsă și riguroasă”, pe baza căreia autorul încearcă să definească personalitatea complexă a lui Benito Mussolini, „examinând toate aspectele politice și umane ale politicianului, care s-au reflectat asupra destinului Italiei”.
Printre invitații la evenimentul moderat de jurnalistul Ion M. Ioniță, redactor-șef al revistei „Historia”, se numără Alfredo Durante Mangoni, ambasadorul Italiei la București; acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române; scriitorul Maurizio Serra, autorul volumului; Livia Szász, din partea Editurii Trei; cercetătoarea Mioara Anton, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” București.
Maurizio Serra este un cunoscut scriitor italian, diplomat, fost ambasador al Italiei la UNESCO. Este autorul mai multor biografii și lucrări de succes dedicate unor personalități istorice și culturale. Din 2020 este membru al Academiei Franceze.