„Libertate, te iubim!”

Așa au strigat, în decembrie 1989, românii care au ieșit în stradă la Timișoara, București și în alte orașe, iar la strigătul lor se adăuga o hotărâre dramatică și tulburătoare: „Ori învingem, ori murim!”. Și mulți dintre ei, prea mulți, chiar au murit. În același timp, însă, au și învins - au învins pentru noi. Înaintea lor, sute de mii de alți români, preoți, învățători, profesori, gospodari și câți alții au înfundat pușcăriile politice comuniste și nu puțini și-au pierdut acolo viețile. 

Și unora, și celorlalți artista plastică Elena Murariu le-a dedicat ciclul de lucrări „Libertate, te iubim!”, care s-a deschis săptămâna trecută unde altundeva dacă nu în sediul Reprezentanței la București a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, din strada Jean Louis Calderon nr. 66. 

În cuvântul ei de deschidere, Ana Blandiana, președintă și fondatoare a Academiei Civice, a mărturisit că nu se gândiseră că sediul ar putea fi un spațiu expozițional. Autoarea morală a acestei expoziții, a spus poeta, este Mona Șerbănescu, directoarea Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, care i-a dus pe cei de la Memorial în atelierul Elenei Murariu, unde au fost atât de impresionați de lucrările artistei, încât s-a născut imediat ideea expunerii. Gazda evenimentului a mai povestit că mulți dintre foștii deținuți politici declarau că s-au simțit mai liberi în penitenciare decât în închisoarea cea mare a României comuniste, dintr-un motiv neașteptat pentru noi, ceilalți: nu mai aveau nimic de pierdut și nimic de câștigat, deci nu mai puteau fi amenințați ori șantajați.

În aceeași idee, pr. Bogdan Tătaru-Cazaban a amintit că, în preambulul „Jurnalului fericirii”, părintele Nicolae Steinhardt menționează că pentru a suporta un univers concentraționar, în afară de soluția credinței, există trei soluții lumești, prima dintre ele fiind ca din cea dintâi clipă să te consideri deja mort. „Dacă aşa gândeşte, neşovăitor, insul e salvat. Nu i se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi ameninţat, şantajat, amăgit, îmbrobodit”. Pr. Tătaru-Cazaban a mai mărturisit că, odată ce a primit de la Ana Blandiana un mesaj, care începea cu cuvintele „iubite părinte”, și aflând despre ce artistă e vorba, n-avea cum să nu vină la vernisaj! În contextul expoziției, el a vorbit despre sensul și transfigurarea suferinței.

La rândul lui, Luigi Bambulea, triplu absolvent de Litere, Teologie Ortodoxă și Arte, a analizat pe îndelete nu doar lucrările din expoziție, ci întreaga operă a Elenei Murariu, care a ajuns la 30 de expoziții personale, a creat impresionantele albume „Constantin Brâncoveanu - Puterea viziunii” (pentru care a primit Diploma și medalia „Sfinții Martiri Brâncoveni”, acordate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române), „Parabolele Mântuitorului” și altele și a lucrat la restaurarea a opt biserici.

Actrița Maria Ploae a emoționat publicul citind câteva mărturii din închisorile comuniste și o poezie a lui Sergiu Mandinescu, iar în încheiere a spus câteva cuvinte autoarea expoziției, prea emoționată ca să vorbească mai mult!

O mare de oameni a umplut până la refuz sediul Memorialului, dovadă că nici arta, nici cultura, nici credința nu sunt, cum cred unii, lipsite de audiență, inclusiv din partea tinerilor, căci nu puțini au fost acolo unde i-am remarcat, între mulți alții, pe maica stareţă Gabriela de la Voroneț, realizatorii TV Lucia Hossu Longin și Răzvan Bucuroiu, profesorul Nicolae Constantinescu, publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu. A fost o seară de neuitat, iar expoziția poate fi vizitată în săptămânile care urmează.