Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Litografii de Matisse și ii tradiționale
Litografii ale pictorului francez Henri Matisse, alături de o colecție de ii vor putea fi admirate în cadrul expoziției „JazzIn the Colour”, vernisată vineri, la Castelul Cantacuzino din Buşteni.
Litografiile marelui pictor acoperă mai multe etape ale creației sale, 20 dintre ele fiind din seria numită „Jazz” - de unde și numele expoziției.
Potrivit comunicatului de presă preluat de Agerpres, cele 20 de litografii din această serie, „Jazz”, au fost realizate de Matisse între 1943 şi 1947 și au câştigat popularitate atât datorită culorii, simplităţii, cât şi procesului de creaţie. Pictorul, imobilizat fiind, a creat lucrările folosindu-se de colaje din hârtie.
Colecția de costume tradiţionale populare, vechi de peste 80 de ani, care vor completa instalaţiile audio-video dedicate celebrului tablou creat de Henri Matisse „La Blouse Roumaine” - își are un rost precis, nu este doar o alăturare întâmplătoare, fiindcă aceste cămăși românești l-au inspirat pe Matisse. „Cămaşa cu altiţă, modelul care l-a inspirat pe artistul francez, este una dintre piesele care vor fi expuse în Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino, acolo unde turiştii vor putea afla povestea fiecărei ii, aduse la lumină de echipa proiectului „Flori de ie”, se precizează în comunicat. Expoziţia este deschisă până pe 25 iunie, iar biletul de intrare costă 20 de lei.