Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) prezintă expoziția de artă basarabeană „Poveștile Stelei”, care aduce pe simeze peisaje din viața satului și portrete, într-o explozie de culoare. Lucrările apa
Lumina în lucrările Svetlanei Mihăilescu
Venirea primăverii aduce la Galeria Romană o nouă expoziție a pictoriței Svetlana Mihăilescu, intitulată „Despre lumină”. Artista este deja la a treia expoziție personală, în cadrul Galeriei Romană, și, după cum a obișnuit publicul, pe simeze sunt expuse lucrări cu peisaje, grădini înflorite, naturi statice, ferestre, însă, de data aceasta, accentul este pus pe lumină.
„Mirajul, miracolul luminii este faptul că ea relevă formele și culorile. În mod natural, lumina este dată de soare sau de lună: lumina caldă a zilei și cea rece a nopții. Razele sunt mesagerele ei. Uneori sunt vizibile, alteori difuze. Uneori sparg suprafața lucrurilor, alteori sunt absorbite sau reflectate înapoi în funcție de felul materialelor pe care le întâlnesc în cale. Modul în care suprafața reflectă lumina definește materialul pe care îl recreezi ca plastician. (...) Pentru mine a picta, a desena înseamnă un alt mod de a investiga lumea”, spune Svetlana Mihăilescu.
Conf. univ. dr. Horea Avram afirmă despre arta Svetlanei Mihăilescu că „este, în primul rând, un exercițiu de observare, de luare în posesie a lumii prin privire, un mod de a investiga realitatea prin desen, prin pictură, un exercițiu care, dată fiind varietatea temelor sale, pare că nu se epuizează niciodată: curiozitatea privirii nu cunoaște limite căci, ne arată artista, pare că e mereu ceva acolo, în jurul nostru, demn de consemnat. Căutarea e mereu reiterată, motivele se succed, se repetă, se acumulează. Astfel, corpusul său de lucrări devine un soi de inventar, inevitabil parțial, al lumii din jur”.
Svetlana Mihăilescu a studiat, în perioada 1969-1970, desen și pictură sub îndrumarea maestrului Vasile Grigore. Este licențiată a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Pictură de șevalet, profesor Constantin Blendea. A lucrat ca scenograf de costume la peste 60 de filme de lung şi scurtmetraj, obținând numeroase premii.
Expoziția poate fi vizitată până în 31 martie 2025, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-18:00, iar sâmbătă de la 10:00 la 15:00. (A.D.)