Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Muzeul Brukenthal, vizitat şi de pe mobil
Unul dintre cele mai vechi muzee din România, Muzeul Brukenthal din Sibiu - înfiinţat în anul 1817 din piesele colecţiei baronului Samuel von Brukenthal şi adăpostit de Palatul Brukenthal, va putea fi în curând vizitat şi cu ajutorul unei aplicaţii pentru telefonul mobil.
Mai precis, accesul spre muzeu va fi facilitat de această aplicaţie care, pe deasupra, va mai oferi şi date despre expoziţiile şi camerele muzeului. „Aplicaţia are o dublă funcţie: este şi un GPS, şi un fel de ghidaj în interiorul muzeului şi în afara lui“, a spus reprezentanta muzeului, Raluca Teodorescu, pentru Agerpres. „Muzeul Brukenthal din Sibiu va fi prima instituţie muzeală din România care va permite ghidarea vizitatorilor cu ajutorul unei aplicaţii speciale pentru telefoanele mobile inteligente. Această aplicaţie poartă numele I-locate şi a fost supranumită de unii specialişti în management cultural «GPS-ul de artă». Se doreşte ca aplicaţia să fie disponibilă în regim gratuit din luna septembrie 2015, pentru toată perioada de desfăşurare a proiectului. Aplicaţia va fi creată cu ajutorul unei finanţări în valoare de 4,7 milioane de euro, acordată de Comisia Europeană“, spune un comunicat al Muzeului Naţional Brukenthal.
Muzeul se află în Piaţa Mare din Sibiu, în Palatul Brukenthal şi a fost construit între anii 1778 şi 1788. Colecţiile muzeului nu duc lipsă de piese valoroase la nivel internaţional, precum tablourile „Sf. Ignaţiu de Loyola“ şi „Sf. Franciscus Xaverius“, atribuite pictorului flamand Peter Rubbens. De altfel, chiar bogăţia muzeului a făcut obiectul unuia dintre cele mai mari jafuri din perioada postbelică.
Muzeul Brukenthal are mai multe subsecţii: „Artă Europeană“, „Artă Românească“, „Artă Contemporană“, „Biblioteca Brukenthal“, „Muzeul de Istorie Casa Altemberger“, „Muzeul de Istorie Naturală“, „Muzeul de Istorie a Farmaciei“, „Muzeul de Vânătoare August von Spiess“.
Un muzeu al vânătorii, cu spaţiu educativ
Muzeul de Vânătoare „August von Spiess“ îşi trage numele de la o personalitate a Sibiului - colonelul August von Spiess, care a trăit în vremea regelui Ferdinand I, fiind şi vânător al Casei Regale a României. Acest muzeu este găzduit de reşedinţa Von Spiess, donată statului român, împreună cu colecţiile, de către fiicele colonelului, iar deschiderea a avut loc în anul 1966. Colecţia cuprinde aproximativ 1.600 de piese, iar în spatele reşedinţei transformate în muzeu este o curte amenajată atât pentru relaxarea în aer liber a vizitatorilor, cât şi pentru activităţi educative destinate elevilor.
Expoziţia de vânătoare cuprinde mai multe secţiuni: „Arme şi instrumente de vânătoare“, „Trofee de dimensiuni medii şi mici“, „Sala Memorială August von Spiess“, „Trofee africane“ şi „Depozitul vizitabil“.
Cei interesaţi pot parcurge, în cadrul secţiunii „Arme şi instrumente de vânătoare“, un scurt istoric al armelor şi instrumentelor de vânătoare, începând cu epoca pietrei şi pot admira exponate din paleolitic, neolitic, dar şi arme aparţinând vremurilor mai apropiate.
Mesajul secţiunii „Trofee de dimensiuni medii şi mici“ este unul care vorbeşte despre vânătoarea cu respect faţă de mediu, cu scop de selectare şi administrare a fondului cinegetic, diferită de carnagiile care se făceau uneori în trecut. Sunt expuse trofee de păsări şi de animale medii, precum vulpi, lupi, pisici sălbatice, râşi etc.
La vârsta de 72 de ani, colonelul Von Spiess a făcut cea de-a doua sa călătorie în Africa, iar rezultatele partidelor de vânătoare pot fi văzute în cadrul secţiunii „Trofee africane“, mai precis 74 de trofee de antilope, bivoli, rinoceri, zebre şi altele.
Muzeul Istoriei Farmaciei
O altă componentă fascinantă a Muzeului Brukenthal este Muzeul Farmaciei, deschis în anul 1972 - care este o raritate muzeală atât în spaţiul românesc, cât şi în cel european.
La Sibiu a funcţionat prima farmacie de pe teritoriul nostru, atestată documentar în anul 1494 şi în zonă s-a dezvoltat ulterior o adevărată „industrie“ în domeniu. Clădirea care adăposteşte Muzeul Farmaciei este ea însăşi un monument arhitectonic, reunind elemente renascentiste şi gotice, clădirea datând din anul 1568. În această clărire a fiinţat în jurul anului 1600 a treia farmacie sibiană, denumită „Ursul negru“. În cadrul expoziţiei pot fi văzute peste 6.600 de piese care vorbesc despre evoluţia medicamentaţiei şi a tehnicilor farmaceutice de-a lungul secolelor.
Muzeul Farmaciei este compus din expoziţia de bază şi secţiunile: „Oficina“, „Laboratorul“, „Sectorul Homeopatiei“. Însuşi fondatorul doctrinei homeopatice, Samuel Hahnemann, a trăit şi a activat la Sibiu, între anii 1777-1779, fiind medicul şi secretarul baronului Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei. Colecţia secţiunii de homeopatie cuprinde aproape 3.000 de piese - truse, flacoane cu preparate homeopatice.
Am ales pentru dumneavoastră să detaliem doar o parte din magnificul muzeu sibian, lăsându-vă plăcerea de a vizita personal Brukenthalul, poate chiar în concediul din această vară. (Dan Cârlea)