Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Obiecte de cult vechi expuse într-o „scenografie cu totul deosebită”
Muzeul Național de Istorie a României prezintă expoziția „Artă religioasă. Formă. Conținut. Sens”, realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și Mănăstirea Stavropoleos, în cadrul proiectului „Un ev mediu religios. Teme iconografice creștine regăsite pe obiecte de cult”, demarat la începutul acestui an și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Cu această ocazie au fost scoase din depozitele muzeelor obiecte de cult foarte vechi și sunt prezentate, unele dintre ele, pentru prima dată.
Proiectul lansat de Muzeul Național de Istorie a României îşi propune să valorifice patrimoniul religios printr-o serie de acțiuni de esență muzeografică. Este prezentată o selecție valoroasă de obiecte de factură religioasă (țesături, argintărie, cărți de cult) din patrimoniul muzeului, unele dintre ele fiind expuse acum în premieră. Printre acestea din urmă se numără o dveră din perioada domniei lui Petru Șchiopul, secolul al XVI-lea, un triptic din bronz descoperit la Popești, județul Giurgiu, cu o temă iconografică ce provine din mediul nord slavic al vechilor ortodocși ruși, precum și o serie de icoane de casă, datate la începutul secolului trecut, care au rolul de a face trecerea din spațiul eclesiastic în cel domestic, ca o prelungire în acest mediu a iconografiei religioase.
Coordonatoarea proiectului și curatorul expoziției, Irina Ene, spune că „este o ocazie inedită de a descoperi arta religioasă de o frumusețe și o bogăție aparte. Stindardul liturgic al voievodului Ștefan cel Mare, cu reprezentarea Sfântului Gheorghe, două epitrahile de la Alexandru cel Bun și Vasile Lupu, Tetraevangheliarul lui Nicodim de la Tismana și cel al lui Spiridon de la Putna, cruci de mână din argint aurit, capodopere ale artei medievale românești, pot fi admirate de publicul vizitator în cadrul acestei expoziții. În jurul obiectelor de cult prezentate a fost creată o scenografie cu totul deosebită, prin intermediul căreia este evidențiat rolul esențial al acestor piese în desfășurarea unui serviciu religios complex, cu scopul de a educa, sensibiliza și îndruma publicul”.
Expoziția poate fi vizitată până în 6 ianuarie 2024, de miercuri până duminică, între orele 9:00 și 17:00. Conceptul expozițional este completat cu filmul documentar „Patrimoniu religios. Muzeul în mișcare” și cu un catalog de colecție. Totodată, în perioada următoare se vor desfășura activități educative și ateliere de creație, menite să pună în valoare arta religioasă. Programul evenimentelor se găseşte la adresa online a instituţiei muzeale. (A. D.)