La Muzeul de Istorie din Suceava (MIS) va avea loc, pe 31 iulie 2026, conferința și vernisajul expoziției „Clădirea care a scris istorie”, eveniment ce marchează împlinirea a 10 ani de la redeschiderea
Pictor la vârsta de 3 ani
Laurent Schwarz, un băiat german de doar 3 ani din Neubeuern, Bavaria, care pictează forme abstracte şi colorate folosind pensule, rulouri sau direct degetele înmuiate în vopsea, face de câteva luni senzație pe Instagram şi printre investitorii în artă din toată lumea, fiind numit de presă „mini-Picasso”, informează AFP. În timpul unei licitaţii organizate la sfârşitul lunii septembrie, la Neubeuern, colecţionari din lumea întreagă au pus în joc sute de mii de euro pentru pânzele sale. Micul bavarez şi-a descoperit pasiunea pentru pictură în urmă cu aproape un an, în timpul unei vacanţe la o pensiune unde exista un atelier pentru artă. De altfel, el nu este primul copil care devine cunoscut în acest mod. În 2022, americanul Andres Valencia, în vârstă de 10 ani, îşi vindea creaţiile cu sute de mii de euro, iar la sfârşitul anilor ‘90, artista româno-americană Alexandra Nechita era supranumită, la 12 ani, „micuţa Picasso”.



.jpg)