Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
30 Apr, 2024
Poezia închisorilor comuniste
Serviciul cultural din cadrul comitetului parohial al Bisericii „Sfântul Silvestru“ a iniţiat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o serie de patru conferinţe, ale căror teme sunt „Poezia închisorilor comuniste“, „Viaţa duhovnicească - cum o putem dobândi“, „Familia creştină azi. Între experiment şi împlinire“ şi „Taina vindecării“.
În prima duminică din Postul Naşterii Domnului a avut loc conferinţa cu tema „Poezia închisorilor comuniste“. Invitaţii au fost poetul Demostene Andronescu, deţinut politic între 1952 şi 1964, ajuns la venerabila vârstă de 86 de ani, şi monahul Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oaşa (Alba), preocupat de acest subiect, pentru care a ostenit mai mulţi ani strângând mărturii pe care le-a înregistrat, scris şi filmat.
Pe lângă slujitorii şi enoriaşii Bisericii „Sfântul Silvestru“, au participat şi numeroşi credincioşi veniţi din toate colţurile Bucureştilor pentru a fi împreună la un moment plin de emoţie, încât biserica a devenit aproape neîncăpătoare.
Părintele profesor Nicolae Bordaşiu, şi el trecut prin temniţele comuniste, ajuns acum la venerabila vârstă de aproape 90 de ani, ne-a introdus în „atmosfera în care s-a născut această literatură nouă. O literatură a suferinţei şi a nădejdii, o literatură a bucuriei sufleteşti, pentru că toţi cei care au fost în închisoare au avut înainte de toate credinţa în Dumnezeu şi apoi credinţa în neamul nostru românesc. Şi dacă ne bucurăm astăzi de această formă de libertate a gândului, mai ales, este pentru că Dumnezeu a ascultat rugăciunea miilor şi zecilor de mii care au fost după gratii“.
A fost vizionat apoi un film realizat de părintele Moise, în care au fost prezentate mărturii cutremurătoare ale unor foşti deţinuţi politici despre temniţele comuniste. Alături de domnul Demostene Andronescu, am avut prilejul de a o vedea pe doamna Aspazia Oţel Petrescu, una dintre româncele care au pătimit în închisorile comuniste (1948-1962), pe domnul Eugeniu Dimitrică şi alţi câţiva deţinuţi politici. Părintele Moise a indicat celor prezenţi câteva repere biografice ale domnului Demostene Andronescu. Născut la 3 decembrie 1927, în comuna Câmpuri, judeţul Vrancea, tânărul Demostene Andronescu urmează studiile medii şi superioare la Bucureşti; în 1952 absolvea Facultatea de Istorie, dar nu i s-a permis să-şi susţină licenţa decât în 1969. Între 1952 şi 1964, cu o întrerupere de doar câteva luni, este deţinut politic, trecând pe la Jilava, Gherla şi Aiud, de unde s-a eliberat cu ultimul lot de deţinuţi politici. Alături de cei doi mari corifei ai poeziei închisorilor, Radu Gyr (1905-1975) şi Nichifor Crainic (1889-1972), Demostene Andronescu rămâne una dintre vocile lirice cele mai pure şi mai reprezentative ale închisorilor politice din România, încă în viaţă. La cei 86 de ani ai săi, mărturiseşte cu emoţie că i-a iertat pe cei care l-au supus la chinuri în această lungă perioadă de detenţie.
Întâlnirea cu poetul Demostene Andronescu s-a petrecut sub semnul împărtăşirii emoţiei artistice, o împărtăşire de trăire artistică şi de pătimire fecundă, care a rodit acest suflu salvator: poezia; salvator din ghearele disperării şi ale însingurării, salvator din mrejele trădării şi ale compromisului şi, în acelaşi timp, adierea altei vieţi nepământene în care disperarea şi trădarea, frica şi moartea nu mai sunt. Pentru el „poezia închisorii a devenit rugăciune, a fost un remediu, un mijloc prin care duceam o viaţă spirituală activă“. A scris în acest timp de chin şi zbucium sufletesc peste două sute de poezii, dintre care „cu o sută am ieşit cu ele întregi afară, foarte puţine având nevoie de retuşuri pe ici, pe colo“. Toate aceste poezii au fost adunate în volumul „Peisaj lăuntric“, publicat în 1995.
„Cele mai multe poezii le-am scris la izolare, locul de unde puteam să vagabondez cu gândul pe unde voiam“, a spus poetul. Torţionarii doreau ca „bandiţii să simtă trecerea fiecărei clipe ca pe o lovitură de bici“.
Doar nebunia mărturisirii a putut birui laşitatea compromisului, care nu însemna altceva decât moarte sufletească. „Dacă i se pare cuiva că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun ca să fie înţelept“ (I Cor. 3, 18). Starea lor era o echilibristică a sufletului la limita dintre nebunia înţeleaptă şi înţelepciunea nebună: „Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia?“ (I Cor. 1, 20). Şi această stare s-a revărsat din preaplinul ei în poezie mărturisitoare: „Nebun, da sunt nebun, dar lume, dacă/ N-ar fi nebuni ai fi de tot săracă.../ Căci cei cuminţi n-ar face rod niciunii/ De n-ar muri în locul lor nebunii“. („Nebunul“)
La finalul conferinţei, părintele paroh Alexandru Gherasim a ţinut un scurt cuvânt despre însemnătatea acestei întâlniri, îndemnându-i mai ales pe tinerii de azi să fie următori ai curajului şi demnităţii celor care au pătimit în temniţele comuniste fără a se lăsa înfrânţi: „Pentru că ce le-a folosit celor care au făcut compromisuri, ruşinându-se şi chiar lepădându-se de Hristos şi de semeni, dacă şi-au pierdut sufletul?! Comunismul şi temniţele sale sunt un capitol de istorie pe care-l considerăm încheiat, însă asaltul potrivnicilor lui Dumnezeu continuă sub alte forme, mult mai perfide, căci mereu «diavolul umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită» (I Petru 5, 8)“.
