Mihai Demetriade, cunoscut istoric și cercetător în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), va lansa vineri, 22 noiembrie 2024, la Iași, volumul „Țara unui singur om. O
„Regele Lear” revine la Teatrul Național din București
La 46 de ani de la montarea piesei „Regele Lear” a lui William Shakespeare la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB), în regia lui Radu Penciulescu și cu George Constantin în rolul principal, pe aceeași scenă a avut loc, duminică seara, premiera unei noi montări a piesei, semnată de regizorul georgian David Doiashvili. Este de remarcat faptul că, în această nouă versiune, joacă fiul marelui actor. Acesta din urmă „îi dă viaţă legendarului rege, sub bagheta unuia dintre cei mai apreciaţi regizori contemporani, David Doiashvili, un nume de primă mărime nu doar în Georgia natală, ci şi în spaţiul teatral european”, potrivit reprezentanților TNB, citați de Agerpres. Din distribuţie mai fac parte Marius Manole (Bufonul), Ioan Andrei Ionescu (Gloucester), Gavril Pătru (Kent), Monica Davidescu (Goneril), Crina Semciuc (Cordelia), Raluca Aprodu (Regan), Istvan Teglas (Edgar), Tudor Aaaron Istodor (Edmund), Lari Giorgescu (Oswald), Silviu Mircescu (Ducele de Cornwall), Rareş Andrici (Ducele de Albany), Pavel Ulici (Ducele de Burgundia), Idris Clate (Regele Franţei). Costumele sunt realizate de Liliana Cenean; coregrafia, Florin Fieroiu. Muzica este cea originală, aparţinând lui Nikoloz Rachveli Memanishvili.
Cine nu a apucat să fie prezent la premieră şi doreşte să vadă această nouă montare a celebrei piese o poate face în perioada sărbătorilor, în 17, 18 şi 29 decembrie, de la ora 19:00.
Regizorul de teatru şi operă David Doiashvili s-a născut în 1971, la Tbilisi, și și-a creat o bună reputaţie prin aducerea, mai aproape de publicul zilelor noastre, a unor piese clasice, de referinţă, abordate într-o viziune modernă.
Printre realizările sale de referinţă, cu piese de Shakespeare, se numără, pe lângă „Regele Lear”, „Macbeth” (pentru care a primit principalul premiu teatral al Georgiei, „Duruji”, în 2010, cel mai bun spectacol - la Festivalul Ibero-American de la Bogota, în 2012, precum şi nouă premii din 12 nominalizări, la Festivalul Internaţional de Teatru Rijeka, din Croaţia, în 2010) şi „Visul unei nopţi de vară” (Royal National Theatre - Londra, Teatrul Naţional din Budapesta şi Teatrul Naţional Croat, iar cel realizat pe scena teatrului, pe care-l conduce din 2004, Teatrul Muzical şi Dramatic de Stat Vaso Abashidze din Tbilisi, este o producţie prezentată şi pe scena TNB, în deschiderea Festivalului internaţional de teatru NETA 2015).