Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
„RomânIA Autentică”
Peste 60 de meşteri populari din mai multe judeţe ale ţării vor participa, în acest weekend, 22-23 iunie 2024, la Festivalul „RomânIA Autentică” de la Hobiţa, unde vor fi organizate recitaluri folclorice de excepţie şi va concerta naistul Gheorghe Zamfir, informează organizatorii. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a evenimentului, scopul festivalului constă în susţinerea şi promovarea meşteşugarilor români şi a tradiţiilor şi culturii româneşti.
„Celebrăm IA, element înscris de România în patrimoniul cultural imaterial al UNESCO, ca expresie vie a comunităţilor locale. (…) Prin acest festival dezvoltăm şi readucem în lumina prezentului cultura, arta şi valorile tradiţionale româneşti prin crearea de punţi de legătură între trecut şi viitor, între generaţii, între sectorul public şi sectorul privat, între dimensiunea naţională şi dimensiunea europeană”, se precizează în postare.
Printre organizatorii evenimentului se află Consiliul Judeţean Gorj, Primăria şi Consiliul Local Peştişani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.