Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Salonul de carte de la Paris
Joi, se deschide salonul de carte de la Paris, la care România este invitat de onoare. Acesta reprezintă un bun prilej pentru cunoaşterea literaturii noastre, mai ales că în programul celor patru zile vor fi organizate lansări ale ultimelor traduceri în franceză din literatura română contemporană, mese rotunde şi simpozioane tocmai spre a familiariza publicul francez cu ce se întâmplă acum în literele noastre. Sunt invitaţi peste 50 de autori români din toate domeniile, proză, poezie, eseu. Majoritatea au titluri traduse sau apar chiar anul acesta în Franţa. Un loc aparte în cadrul salonului îl va reprezenta analizarea literaturii române în contextul literaturii europene. Vor fi de asemenea reliefate înrudirile dintotdeauna dintre literatura română şi literatura franceză.