La sediul Ambasadei României în Italia va avea loc azi, 16 ianuarie 2026, un maraton de lectură dedicat poeziei românești, organizat cu prilejul Zilei Culturii Naționale și având ca punct de referință
Spațiu unde arta şi tehnologia sunt regândite
La New York a fost inaugurat ieri, 28 martie, un „muzeu de artă şi tehnologie”, un spaţiu „imersiv şi senzorial”, scrie AFP, creat de artistul Roy Nachum - pictor, sculptor, designer de coloane sonore, muzică electronică, jocuri de lumini şi laser, fotografie şi imagini video. Amenajat într-un fost centru comercial de 3.300 mp situat în cartierul financiar Wall Street din sudul Manhattanului, „Mercer Labs: Museum of Art and Technology” este organizat în „15 spaţii expoziţionale interactive, cu întâlniri sonore unice şi instalaţii imersive, unde legăturile dintre artă şi tehnologie sunt regândite”, conform prezentării oficiale a muzeului.
Nachum şi investitorul său, dezvoltatorul imobiliar newyorkez Michael Cayre, speră să atragă cât mai mulți vizitatori, mai ales că investiția a fost de 35 de milioane de dolari, potrivit celor doi parteneri, citaţi de AFP. Dar chiar şi pentru un oraş scump ca New York, preţurile biletelor sunt astronomice: 52 de dolari pentru un adult, 46 de dolari pentru un pensionar sau un tânăr şi aproape 200 de dolari pentru o familie de patru persoane, arată AFP. Totul, însă, pentru o oră de „experienţă supremă”, susţine Cayre.


