Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Teatru în festival la Timişoara
În orașul care a câștigat titulatura de capitală europeană culturală în 2021 se desfășoară Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FEST‑FDR) 2016, ce are loc la Teatrul Naţional Timișoara (TNTm), în perioada 25-30 septembrie, eveniment inclus pe agenda programelor Capitalei Culturale Europene. Deschiderea a avut loc, duminică, cu spectacolul „MESH / OverDose”, al companiei de dans Eva Duda din Ungaria.
Potrivit managerului general al TNTm, Ada Hausvater, „capitală culturală înseamnă ceea ce face fiecare dintre noi, într‑un demers, care ţine de propria specializare şi cu atitudine civică. Pentru noi, ca artişti, faptul că Timişoara a primit titlul de Capitală Culturală 2021 este dovada nivelului de civilizaţie. (...)” Managerul a mai spus că „secţiunea FDR se concentrează mai mult pe dramaturgie românească, cu precădere contemporană şi panoramată, pe un fenomen internaţional de arte ale spectacolului, foarte modern. În cadrul festivalului, foarte important este spectacolul de stradă „Summit _2.0” al companiei Osmego Dnia din Polonia, companie ce a mai fost prezentă la Timişoara. Osmego Dnia este o companie profilată pe teatru de stradă, înfiinţată în regimul comunist polonez ca un teatru de atitudine, cu o istorie foarte zbuciumată. O parte din membrii trupei au fost expulzaţi din Polonia, unii au cerut azil politic şi după ani de zile, într‑un alt regim, continuă să rămână consecvenţi, printr‑o atitudine demnă, frumoasă, de politică umană”, spune Ada Hausvater.
O altă piesă clasică, ce va încerca să capteze atenția publicului modern, este „Pescăruşul”, de Cehov, un spectacol prezentat în aer liber de trupa ucraineană Voskresinnia Theatre, care constituie și surpriza evenimentului. „Marea noastră surpriză este că Cehov poate fi jucat în stradă, pe când regula este că Cehov se desfăşoară doar în sală de teatru, într‑o tăcere proprie teatrului său. Trupa Voskresinnia Theatre recrează tăcerea lui Cehov în stradă, ceea ce este minunat şi interesant. Spectacolul rămâne clasic, dar pare că personajele vin din alt secol printre noi, pe stradă. Sunt asemeni unor fantome din altă lume”, explică Hausvater.
Spectacolele româneşti din cadrul FEST‑FDR 2016 sunt prezente din plin. Repertoriul bogat este format din: „MaRo” (Csaba Szekely, regia Andi Gherghe, Studio Yorick, Târgu Mureş), „Secretul fericirii” (Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, Godot Cafe Teatru&Asociaţia Catharsis), „Anul dispărut 1989” (Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul Mic) şi „Ai mei erau super!” (text colectiv, regia Cristian Ban, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad), „Casa cu pisici” (Radu Iacoban, Teatrul Mic), „Tihna” (Attila Bartis, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Târgu Mureş - Compania Tompa Miklos), „Pisica verde” (Elise Wilk, regia Bobi Pricop, Teatrul „Luceafărul” Iaşi) şi „Antisocial” (Bogdan Georgescu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu).
Teatrul timişorean este prezent, în cadrul acestui festival, cu spectacolele „Say it now!”, de Mihaela Michailov şi Marcelino Martin Valiente, „Vorbeşte cu mine”, de Ion‑Ardeal Ieremia, şi „Avioane de hârtie”, de Elise Wilk, regia Ion‑Ardeal Ieremia.
Teatrul „Masca” vine în faţa publicului cu două spectacole, de asemenea, în aer liber: „Vânt de primăvara” şi „Zidul”.
Dovedind o înţelegere adâncă a jocului actoricesc în faţa tinerilor, Ada Hausvater a nuanţat mizele teatrului: „Este evident că tânăra generaţie simte nevoia să afle de unde vine, să‑şi rezolve nodurile trecutului şi să treacă mai departe. Este esenţial ca teatrul să rămână într‑o permanentă întrebare, să ne dea dreptul de a ne alege propriile răspunsuri, să nu ne închidă în idei general valabile. La teatru, în sală, publicul este un grup, dar reacţia, catharsisul la spectacolul de teatru contemporan este personal. Arta, teatrul sunt un fenomen social. Regizorii au dreptul de a face spectacole estetice, dar estetica pleacă tot din social”.