La Casa de Cultură „Avram Iancu” din Câmpeni, județul Alba, va avea loc mâine, 16 decembrie, concertul de colinde tradiționale românești intitulat „Colinde în Țara Moților”. Evenimentul va reuni grupul
Unirea Principatelor Române în creația pictorului Eugen Ispir
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunță deschiderea microexpoziției „Unirea Principatelor Române în creația pictorului Eugen Ispir (1909-1974)”, cu dublă însemnătate: omagierea Unirii, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, și moștenirea artistică a unui pictor prea puțin cunoscut, Eugen Ispir. Sunt expuse, pentru prima dată, șase lucrări de artă plastică din patrimoniul muzeului, respectiv trei picturi în ulei pe carton şi trei lucrări de artă grafică realizate în tempera pe carton, pe care artistul le-a consacrat temei Unirii Principatelor. Toate „se remarcă nu doar prin caracterul lor inedit, ci și prin ocurența subiectului lor în întreaga operă artistică a pictorului Eugen Ispir”, potrivit reprezentanţilor MNIR.
Pictorul acordă o atenție deosebită lui Alexandru-Ioan Cuza atât din ipostaza de prefect de Galați, cât și de ales ca domn al celor două principate, însă recognoscibile sunt și alte câteva figuri hotărâtoare în periplul dobândirii unității naționale: Mihail Kogălniceanu, gen. Ioan Emanoil Florescu, domnitorul Grigore Al. Ghica și proverbialul Moș Ion Roată, căruia Ispir îi acordă prim-planul unei compoziții reprezentând Divanul Ad-hoc al Moldovei din 1857. Realizatorul proiectului expozițional este dr. Erica Iojă, curator în cadrul MNIR, secția Muzeul Național Filatelic. Microexpoziția, deschisă în 24 ianuarie 2025, poate fi vizitată până în 20 februarie 2025.





