Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Vasile Voiculescu omagiat la Iași
La împlinirea a 140 de ani de la naşterea scriitorului şi „doctorului fără arginţi” Vasile Voiculescu (1884-1963), Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi (BCUMEI) organizează o expoziţie de carte, completată de o expoziţie virtuală, dedicată personalităţii şi operei „migălosului faur”, „surugiu la cuvinte”, aşa cum el însuşi se descria. Expoziţia poate fi vizitată până în data de 27 noiembrie 2024, în sediul central al BCUMEI, şi reuneşte lucrări aflate în colecţiile bibliotecii ieşene - opera literară, de la volumul de debut din 1916 până la ultimele ediţii publicate postum, traduceri, teza pentru doctorat în medicină şi chirurgie, susţinută şi publicată în 1910, lucrări de popularizare în domeniul medical, apărute în perioada interbelică, volume de critică şi interpretare, precum şi biografii, studii consacrate apartenenţei la gruparea ortodoxă „Rugul Aprins” şi detenţiei politice, din perioada 1958-1962, în închisorile de la Aiud şi Jilava, informează site-ul bcu-iasi.ro. „De n-aș fi ajuns medic, cred că aș fi fost preot”, mărturisea Vasile Voiculescu, cel care a slujit oamenilor și L-a iubit pe Dumnezeu chiar cu prețul libertății sale.