Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Zilele Mihai Eminescu în locurile copilăriei
La Ipotești, în locul copilăriei lui Mihai Eminescu, au avut loc, timp de trei zile, mai multe evenimente în onoarea acestuia. Zilele Eminescu, 12-15 iunie, au fost organizate de Consiliul Județean Botoșani, Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu’’, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Societatea Culturală „Raluca Jurașcu Vorona”.
Programul evenimentelor a fost și încă este unul variat. Vineri, 12 iunie, la sediul reprezentanței Botoșani a filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România s-au jurizat lucrările la cele trei secțiuni ale Concursului național de poezie și interpretare critică a operei eminesciene „Porni Luceafărul…”, ediția a XXXIV-a. Sâmbătă, 13 iunie, la sediul reprezentanței Botoșani a filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România s-au stabilit premiile, apoi la Memorialul Ipotești - Biblioteca Națională de Poezie a avut loc Colocviul „Eminescu și contemporanii săi“. Au participat: dr. Valentin Coșereanu, dr. Valy Ceia, dr. Pompiliu Crăciunescu și scriitorii Emil Brumaru, Liviu Antonesei, Constantin Cristescu, George Tei, Vali Ortan, Traian Chiricuță, Emil Lungeanu, Cătălin Codru, Silvia Urlich, Viorica Țiganiuc. După-amiază, la Galeriile de artă „Ștefan Luchian” din Botoșani a avut loc vernisajul expoziției „Eminescu - Viziuni grafice între clasic și modern”, autori Ligia Macovei și Victor Foca, dar și o șezătoare literară la conacul familiei Iurașcu din Joldești. În aceeași zi s-a organizat un pelerinaj la Mănăstirea Vorona. Sâmbătă seara, la Centrul istoric al orașului Botoșani, în fața Bisericii Uspenia a avut loc evenimentul „Poeți români la Eminescu acasă”, care a cuprins recitaluri de poezie, salon stradal al cărții de poezie, lansări, prezentări de reviste.
Ieri-dimineață s-a oficiat o slujbă de pomenire la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ipotești, iar la Memorialul Ipotești, în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici“ a avut loc decernarea Premiului pentru traducerea și promovarea operei eminesciene - ediția 2015. De asemenea, s-au lansat Jurnalul Junimii - ediție facsimilată; volumul „Ipotești sau realitatea poeziei“, autor Valentin Coșereanu, colecția Eminesciana - Editura Junimea Iași. S-au mai lansat cărți în colecția Eminesciana, Editura Junimea, Iași, dar și următoarele: Eminescu la Ipotești - I.D. Marin; Virginia Blaga - Intertextualitatea în opera lui Eminescu; George Vulturescu - Complexul Ghilgameș - eseu despre motivul prafului în opera lui Eminescu.
Apoi s-au decernat premiile Concursului național de poezie și interpretare critică a operei eminesciene „Porni Luceafărul…”, iar laureații au recitat poeziile lor. A urmat recitalul „Cu ce fel de glonț putea fi împușcat Eminescu?” - decupaj din cuvintele lui Nichita Stănescu realizat de poeta Clara Mărgineanu.
Astăzi, 15 iunie, are loc un pelerinaj la Mănăstirea Putna, organizat în colaborare cu Centrul Cultural Bucovina Suceava.
Destinul casei de la Ipotești
Destinul casei copilăriei poetului Eminescu este unul întortocheat, casa ce poate fi vizitată acum fiind o reproducere după altă reproducere. În anul 1924, casa era deja la stadiul de ruină, iar primul muzeu inaugurat la Ipotești a avut loc în 1940. Însă casa nu mai era cea originală, ci reconstruită în 1934. Pentru că nu respecta originalul, în anul 1979 a fost demolată, iar construcția executată pe fundația casei originale repunea în drepturi adevărul istoric. O parte din mobilierul actual este original și, alături de reproduceri și finisaje interioare și exterioare, contribuie la redarea fidelă a aerului celor 30 de ani, când între 1848 și 1878 familia lui Eminescu a locuit la Ipotești.