Zoe Dumitrescu-Bușulenga, o amintire luminoasă

Personalitate de excepţie a culturii noastre, Zoe Dumitrescu-Bușulenga (1920-2006) a fost evocată în 7 aprilie în cadrul unei întâlniri la Casa Academiei din București. Foşti studenţi sau colaboratori, astăzi oameni de cultură cunoscuţi, şi-au amintit despre întâlnirea dintre ei şi „doamna Zoe”, cum îi spuneau, fiecare vorbitor punând în lumină atât cultura imensă a profesoarei Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cât și dorința de desăvârșire spirituală a sa, mai ales spre finalul călătoriei sale pământeşti, când a ales viața monahală la Mănăstirea Văratec, sub numele „Maica Benedicta”.

Academicianul Eugen Simion, criticul şi istoricul literar Nicolae Mecu, academicianul Răzvan Theodorescu, academicianul Mircea Martin, profesorul universitar doctor istoric literar Silviu Angelescu, jurnalista Teodora Stanciu, profesorul Ionel Oprişan, prof. univ. dr. Lucian Chişu, părintele Iustin de la Mănăstirea Putna au reuşit să o portretizeze extrem de convingător.
Criticul literar Nicolae Mecu, unul dintre cei care au avut şansa ca la formarea lor să contribuie şi Zoe Dumitrescu-Buşulenga, şi-a amintit un episod petrecut în1968, care vorbeşte din plin despre latura spirituală a celei care la apusul vieţii avea să devină Maica Benedicta de la Mănăstirea Văratec. „Doamna Zoe ne-a citit un pasaj din «Cântarea Cântărilor», fără să ne spună din ce este. La final ne-a întrebat de unde este fragmentul şi nimeni nu a spus nimic. Iar dumneaei atunci a spus: «Păi bine, fraţilor, dacă nici Biblia nu o citiţi, atunci ce citiţi?». Să spui asta în acea perioadă, în faţa unei săli cu 80 de studenţi, însemna ceva”, a rememorat Nicolae Mecu. Acelaşi vorbitor şi-a amintit că încă din acele vremuri doamna Zoe (alegem să îi spunem şi noi aşa, precum studenţii săi de odinioară) mergea la biserici din alte zone decât cea în care locuia, fiindcă atunci mersul la biserică în cazul oamenilor cu funcţii putea deveni o problemă. „Eram la Facultatea de Litere şi aveam nevoie să caut o carte. Cum îmi uitasem ochelarii acasă, am rugat o studentă să tasteze ea la calculator «Zoe Dumitrescu-Buşulenga», iar ea m-a întrebat: «E un titlu de carte?»”. Amintirea a stârnit zâmbete, însă ne face şi să ne punem întrebări cu privire la lipsa de interes a studenților de azi.

Profesorul Ionel Oprişan şi-a amintit că, pe când lucra în subordinea doamnei Zoe la Institutului de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” (al cărui director a fost Zoe Buşulenga, din anul 1973), au avut o deplasare undeva în provincie. Cum în acea perioadă tânărul Ionel Oprişan avea o dificultate în obţinerea permisului de conducere, doamna directoare a încercat să-i pună un fel de pilă. Un episod amuzant, care s-a petrecut la o masă unde luau parte şi doi colonei de Miliţie. Exasperată de faptul că Oprişan nu reuşeşte să ia examenul, i-a întrebat pe colonei: „Dar chiar aşa, nu puteţi să-i daţi şi lui permisul acela?” La care, unul dintre ei, cu simţul umorului, a găsit o ieşire elegantă din situaţie: „Doamnă, a treia oară sigur i-l dă, însă aşa se întâmplă cu intelectualii. Cu cât sunt mai deştepţi, cu atât iau mai greu examenul auto”.

I-a venit rândul la cuvânt academicianului Răzvan Theodorescu, acesta spunând că deşi lui nu i-a fost nici profesoară, nici directoare, a cunoscut-o şi a apreciat-o în mod deosebit. Intervenţia lui Răzvan Theodorescu a reuşit să aducă lumină şi înţelegere asupra unor aspecte din biografia evocatei, aspecte asupra cărora au existat controverse legate de poziţionarea sa faţă de regimul comunist. Academicianul a cunoscut-o pe Zoe Dumitrescu-Buşulenga în anul 1968, când, cu ocazia unui „desant de oameni de cultură francezi la Bucureşti”, a fost desemnat să-i însoţească, atunci fiind prezentă şi ea. Un an mai târziu, în timpul unei excursii în grup pe tărâmul Greciei, Răzvan Theodorescu a participat la trăierea extraordinară pe care savanta a avut-o la Acropole: „Îşi amintea pasaje întregi din Euripide, nu era nimic forţat acolo, asta simţea ea în acel spaţiu”. Despre directoratul Zoei Dumitrescu la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu”, academicianul a spus că „a fost o gură de oxigen”. În acelaşi discurs despre calitatea morală a profesoarei Bușulenga în vremea comunismului, Răzvan Theodorescu şi-a amintit cum l-a sunat personal după ce academicianul avusese o iniţiativă prin care apăra bisericile de furia demolatoare a regimului, momente când „unii se cam fereau de mine”. Despre latura creştină a Zoei Dumitrescu-Bușulenga, acad. Răzvan Theodorescu și-a amintit un episod în care a rămas uimit de cât de de mult cunoștea opera Sfântului Grigorie Palama. „La mirarea mea, ea mi-a spus: «Dar ce, crezi că numai tu ştii?»”.

Profesorul universitar critic literar Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române, a recunoscut din capul locului: „Sunt un produs al profesorilor mei”, profesori printre care s-a numărat şi excepţionalul om de cultură Zoe Dumitrescu- Buşulenga. Criticul a rememorat perioada grea din viaţa sa când, după anul I de facultate, a fost dat afară pe motive politice, salvându-l cărţile. Odată întors în Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, a avut şansa ca, pe parcursul unui an întreg, să participe alături de colegii săi, sub îndrumarea Zoei Dumitrescu, la comentarea fiecărui poem din opera lui Eminescu.

Un cuvânt de o frumuseţe deosebită l-a avut invitatul de la Mănăstirea Putna, cuvântul tânărului părinte Iustin (absolvent de Drept) îmbinând latura spirituală a doamnei Zoe cu imaginea pe care a lăsat-o prin perioada de monahism din ultima parte a vieţii sale. Părintele Iustin a spus că pentru monahii de la Putna Maica Benedicta este o prezenţă vie cu care s-au obişnuit, şi când discută spun doar „Maica”: „Du flori la Maica”, „Hai la mormânt la Maica”. Despre micile chestiuni controversate din biografia Zoei Dumitrescu-Buşulenga, acelaşi părinte a spus că senzaţia sa este că toate acestea se fac tot mai mici, în timp ce memoria sa luminoasă creşte continuu, exact aşa cum se întâmplă şi cu alte personalităţi care sunt şi fundamente ale creştinătăţii noastre.
Întâlnirea de evocare a fost organizată de Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Fundația Națională pentru Știință și Artă și Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”.