Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Liceele bucureştene îşi prezintă oferta educaţională
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee din Capitală.
„În cadrul evenimentului din incinta halei Laminor, elevii de gimnaziu și părinții acestora vor avea posibilitatea să afle oferta educațională a liceelor bucureștene, pentru următorul an școlar, putând astfel să identifice opțiunile valide parcursului educațional ulterior”, a transmis ISMB, într-un comunicat.
În acest an, la eveniment sunt prezente şi cinci licee care au în oferta educaţională clase de învăţământ dual și/sau profesional şi 11 companii partenere.
„Vor participa și agenții economici cu care unitățile de învățământ cu profil tehnologic din municipiul București au încheiate parteneriate în acest an școlar, potrivit specializărilor și calificărilor cuprinse în oferta educațională a acestor unități”, au subliniat reprezentanţii ISMB.
Opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii de gimnaziu vor fi completate în zilele de 11-12 iulie, respectiv 15-22 iulie, iar repartizarea computerizată, în ordinea opţiunilor şi a mediilor obţinute la Evaluarea Naţională, va avea loc în data de 24 iulie.
Elevii de clasa a VIII-a care optează pentru liceele vocaţionale vor susţine probe de aptitudini în perioada 21-24 mai, înscrierile făcându-se în perioada 16-17 mai. Cei care doresc să urmeze un profil bilingv vor fi evaluaţi la limba modernă sau maternă, înscrierile fiind programate în zilele de 16 şi 17 mai.
Prima etapă a admiterii în învăţământul dual şi profesional se va desfăşura în perioada 1-31 iulie 2024. (O. N.)


