Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Educaţie Materiale de sprijin pentru predarea la clasele a IX-a

Materiale de sprijin pentru predarea la clasele a IX-a

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Educaţie
Data: 11 Septembrie 2026

Noile manuale pentru clasa a IX-a ar putea ajunge în şcoli cel mai devreme la jumătatea lunii octombrie. În acest context, pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare a publicat trei resurse complementare pentru disciplinele din trunchiul comun. Colecţia include „Repere metodologice pentru aplicarea noului curriculum liceal”, „Orientare și sprijin în planificarea calendaristică”, precum şi „Scrisoarea metodică Start în clasa a IX-a”. Aceasta din urmă a fost elaborată în cadrul proiectului RECRED pentru organizarea primelor șapte săptămâni de școală şi include un model de planificare „ce funcţionează ca un starter kit profesional: explică, exemplifică, oferă resurse de pornire și susține decizia profesorului”.

În scrisoarea metodică este enunţat la fiecare disciplină şi un principiu fundamental potrivit căruia „debutul clasei a IX-a nu începe cu o recapitulare lungă și nici cu parcurgerea automată a primului capitol”, ci profesorul are nevoie de răspunsuri la trei întrebări: „Ce este nou în curriculumul disciplinei?”; „Pe ce achiziții anterioare se poate sprijini?”; „Ce arată datele despre elevii concreți din clasă?” Răspunsurile vor sta la baza organizării etapelor de proiectare, învățare, evaluare și ajustare a conţinuturilor. 

Ministerul transmite că materialele, care pot fi consultate online, „au un caracter orientativ şi de sprijin profesional” şi nu constituie „documente normative sau machete care trebuie reproduse ca atare”, deoarece fiecare clasă are specificul ei, fiind necesară adaptarea la nivelul real al elevilor. (O.N.)

Citeşte mai multe despre:   manual  -   Ministerul Educaţiei şi Cercetării